Sabato scrie altfel. Poate pentru că la bază nu e scriitor. Nu asta a fost educat să devină. El e fizician. Asta îi e meseria. E adevărat, a abandonat-o, dar o are în sânge. Și probabil în asta stă forța atracției pe care o exercită asupra cititorului scriitura lui.
Nu sunt la prima întâlnire cu Sabato, nici la ultima. Îl caut cu lumânarea că îmi place de mor cum îți face focul, îți pune ceva tradițional de gustat, îți toarnă o cinzeacă, chiar îți deapănă și o poveste de pe meleagurile lui molcolm și tărăgănat și apoi dă barda jos din cui și te altoiește, și te trăznește, și te trezește de nici dacă vrei să fugi nu mai știi încotro voiai s-o apuci. Nu, nu e sălbatic, nu e violent. E crud și sincer, dureros de sincer. Nu dă cu barda degeaba. A încercat și cu frumosul, și cu urâtul, a încercat și cu vorba bună și cu o înjurătură ca la carte, a încercat pe toate părțile, dar nu s-a putut. Și nu mai are timp s-o ia pe ocolite. Așa că o taie de-a dreptul. Când scrii un testament literar nu mai apelezi la fasoane și etichetă și finețuri. Nu-ți mai pasă de ele. Timpul curge, dracii țopăie și trag de tine, iar tu trebuie să apuci să spui tot ce ai de spus.
Înainte de tăcere este un testament literar. Sabato e conștient că e aproape de finalul călătoriei sale pe acest pământ. E legat indisolubil de casa în care a trăit cu marea dragoste a vieții lui, Matilda. Și acum, simțind finalul atât de aproape, începutul și copilăria, paradoxal, îi reapar în gânduri mai clare și mai limpezi ca oricare altă perioadă a vieții.
Este o compilație de sfaturi, sfaturi venite de la un om care își asumă eșecul. N-a reușit să facă nimic din ceea ce propune generațiilor următoare. Știe că n-a lăsat nimic notabil în urmă, dar își asumă și îndrumă. Îi îndrumă pe alții să facă un pustiu de bine lor și planetei.
Sabato s-a luat la trântă cu soarta pentru ultima oară și în ultimul ceas nu mai ia în seamă decât probleme universale ca viața, moartea și supraviețuirea. Nu a lui, a noastră, ca specie. Speră ca omul, pus față în față cu auto-distrugerea, va fi suficient de înțelept încât să-și schimbe destinul și să iasă învingător. Speră că vom reuși să abandonăm autodistructivitatea și să ne regăsim speranța și moralitatea. Sabato mizează pe empatie. Speră că vom fi în stare să dezvoltăm o conștiință morală comună capabilă să respingă răul și să găsească auto-perfecționarea .
Sabato e pesimist. E un om de știință. Dar nu tehnologia, nu știința este calea. Nu crede nici în vise roz, nici în unicorni, dar crede în omenire și, așa pesimist și realist, crede că încă există speranță. Umanitatea n-a murit, dar are nevoie de resuscitare.
Alte recenzii de la Ernesto Sabato:
