Recenzie „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade

Roman în roman, pentru adolescenți și nu doar. Unul despre și pentru suflet, frământat, când abia descoperi ce înseamnă sentimentele, rețetele lor, stângaci, scris greșit, dar cu speranțe, înveți să le manevrezi, perioada când nu mai ai sufleuri (părinții).

Tânăr, cu inițiativa de a scrie un roman, unul care ar putea să îl scape de corigență, trece prin tentative eșuate de a găsi subiectul perfect pentru a concepe unul de succes. Îl disperă digresiunile constante, pe care de altfel, uneori, singur și le creează, intermitențe lipsite de gust.

Fără să-și dea seama, Mircea Eliade, scriind jurnalul, intuitiv și-a realizat visul adolescentin, unul reflexiv, despre asemănarea timpului, iar un secol mai târziu, noi avem aceleași trăiri, sentimente neschimbate. Rămân cu senzația că, totuși nu suntem atât de diferiți până la urmă, vremea este aceeași, noi complicăm lucrurile.

Pregătiți fotoliul, ceaiul, căci veți ajunge în intimitatea și sinceritatea autorului, desculți veți păși alături de el într-o adolescență în care am pipăit cu toții, făcând cunoștință cu propriile emoții, nefericiți, stânjeniți, disperați să ni se spună ” Bravo, ai reușit!”.

Miopi, la propriu sau la figurat, toți am fost. Purtați sau nu ochelari, romanul o să îl lecturați scufundați în amintirile propriilor lupte, unde dragonul întruchipat de examene și școală o să fie pietrificat de iubiri și filosofii, una dintre care am avut-o și eu în acea perioadă- să fii tu sau să te asemeni cuiva?!

Mircea Eliade a scris despre lupta mea și a ta, reușitele și lipsa de succes care distrug cu rugină acul cântarului, cel pe care îl primim la naștere și cei care ne cresc, consideră că noi ar trebui să știm cum să-l folosim, însă stângăcia fiecăruia dintre noi ne face să învățăm că, eșecul kilogramelor din bucătărie sunt diferite de cele din piață, ceea ce ne face diferiți este doar doza de curaj care ne curge prin vene. „Curaj găină, că te tai!”

Nici nu mai înțelegeam acum rostul hotărârilor mele de a-mi găsi sufletul. Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș recunoaște pe cel adevărat?

Lecturi clare vă doresc!