Recenzie

Recenzie „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade

Coperta cărții Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade
Roman în roman, pentru adolescenți și nu doar. Unul despre și pentru suflet, frământat, când abia descoperi ce înseamnă sentimentele, rețetele lor, stângaci, scris greșit, dar cu speranțe, înveți să le manevrezi, perioada când nu mai ai sufleuri (părinții).
Tânăr, cu inițiativa de a scrie un roman, unul care ar putea să îl scape de corigență, trece prin tentative eșuate de a găsi subiectul perfect pentru a concepe unul de succes. Îl disperă digresiunile constante, pe care de altfel, uneori, singur și le creează, intermitențe lipsite de gust.
Fără să-și dea seama, Mircea Eliade, scriind jurnalul, intuitiv și-a realizat visul adolescentin, unul reflexiv, despre asemănarea timpului, iar un secol mai târziu, noi avem aceleași trăiri, sentimente neschimbate. Rămân cu senzația că, totuși nu suntem atât de diferiți până la urmă, vremea este aceeași, noi complicăm lucrurile.
Pregătiți fotoliul, ceaiul, căci veți ajunge în intimitatea și sinceritatea autorului, desculți veți păși alături de el într-o adolescență în care am pipăit cu toții, făcând cunoștință cu propriile emoții, nefericiți, stânjeniți, disperați să ni se spună ” Bravo, ai reușit!”.
Miopi, la propriu sau la figurat, toți am fost. Purtați sau nu ochelari, romanul o să îl lecturați scufundați în amintirile propriilor lupte, unde dragonul întruchipat de examene și școală o să fie pietrificat de iubiri și filosofii, una dintre care am avut-o și eu în acea perioadă- să fii tu sau să te asemeni cuiva?!
Mircea Eliade a scris despre lupta mea și a ta, reușitele și lipsa de succes care distrug cu rugină acul cântarului, cel pe care îl primim la naștere și cei care ne cresc, consideră că noi ar trebui să știm cum să-l folosim, însă stângăcia fiecăruia dintre noi ne face să învățăm că, eșecul kilogramelor din bucătărie sunt diferite de cele din piață, ceea ce ne face diferiți este doar doza de curaj care ne curge prin vene. „Curaj găină, că te tai!”
☀️ Nici nu mai înțelegeam acum rostul hotărârilor mele de a-mi găsi sufletul. Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș recunoaște pe cel adevărat?
Lecturi clare vă doresc!
Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Stella PopaFost redactor168 articoleToate articolele

N-am avut de ales, efectiv n-am avut de ales. De mic copil am avut în fața mea doi adulți care citeau. Mama citea detective și classică rusă, tata citea romane istorice și de aventură. Prima mea „păpușă” a fost o carte și se numea „Muzicanții din Bremen”. Biblioteca părinților îmi părea atât de grandioasă, încât le-am zis într-o zi că a mea va fi și mai mare! Încă puțin și o să-i întrec.Cine a spus că cei mici copiază deprinderile părinților a avut dreptate, eu sunt un exemplu al acestui gând frumos, asta recomand și părinților care au copii mici. Imaginația, vocabularul, bunele maniere, ambiția și eliminarea prejudecăților sunt cele mai importante aspecte ale unei lecturi timpurii.Gustul bun se deprinde, acesta nu apare de la sine. Părinții mei au fost și sunt un exemplu, o să continui același drum pentru că fără lectură deja nu-mi pot imagina viața, este „oxigenul” conștientului și al subconștientului meu. Frumosul absolut fără de care nu-mi pot percepe existența.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted