Recenzie ”Cartea Alinării” de Matt Haig

de | sept. 7, 2021 | Dezvoltare Personală, Lecturi Motivaționale, Recenzii cărți

Cartea Alinării” de Matt Haig este un mic manual de speranță în mijlocul unor vremuri extrem de tulburi. Este o mică colecție de remindere și ”reguli” pentru a trăi cât mai liniștiți și împăcați cu noi înșine.

Ca orice carte de Matt Haig și ”Cartea Alinării” este ca o îmbrățișare cuprinsă între paginile unei cărți. Un reminder de 248 de pagini că totul va fi bine. Altminteri nu am ajuns la finalul drumului.

Dar, ca oricare carte ”pentru adulți” de Matt Haig și aceasta urmărește același tipar al ideilor aranjate în același fel (și în aceeași ordine). Ca fan ”înrăit” al autorului, cărțile sale pentru copii nu ar trebui să lipsească din nicio casă, mă simt un pic…trădată că reciclează anumite idei în fiecare dintre cărțile lui despre bolile psihice.

”Când nu putem vorbi, putem scrie. Când nu putem scrie, putem citi. Când nu putem citi, putem asculta. Cuvintele sunt semințe. Limbajul e calea înapoi, spre viață. Și uneori e cea mai importantă alinare pe care o avem.”

Sentimentul general al unei cărți de Matt Haig este prezent și aici, dar, mai mult ca de obicei, lectura acestei cărți se simte un pic ca cea a unui jurnal personal. Un jurnal în care adaugi povești personale, liste de lucruri preferate, citate și multe alte lucruri extrem de personale care își găsesc de regulă locul în jurnalele noastre.

Mai important, pentru mine, decât tot ceea ce am spus mai sus, este că Matt Haig ne reamintește încă o dată că nu este nimic în neregulă cu a nu fi bine. Nu este nicio problemă dacă astăzi nu este o zi bună și nu suntem cea mai bună versiunea a noastră. Este doar o zi iar mâine este șansa unei zile noi și mai bune.

Pentru mine, prezența unei cărți care normalizează imperfecțiunea într-o lume grăbită și obsedată de perfecțiune este extrem de importantă, mai ales pentru cei mai mici dintre noi aflați la început de drum literar sau drum al vieții.

”Cartea Alinării” este o carte perfectă pentru oricine are nevoie de un mic reminder pentru vremurile grele despre vremurile bune ce inevitabil urmează să vină.

Titlu: CARTEA ALINĂRII
Autor: Matt Haig
An apariție : 2021
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 2030

Alte recenzii de la Matt Haig:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Ioana-Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 9 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ioana-Alexandra aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments