„Zori de zi” este ultima carte din seria Twilight. Romanul este plin de evenimente care mi-au întreținut interesul de la început până la sfârșit.
Povestea se desfășoară în 3 părți, prima și ultima parte fiind redate din perspectiva Bellei iar partea a doua din perspectiva lui Jacob.
Romanul „Zori de zi” – o poveste cu multă acțiune
Logodna și nunta Bellei sunt primele evenimente din acest volum, și, din punctul meu de vedere, sunt ca două pietricele mici aruncate într-un lac, formând mici unde care tulbură suprafață apei. Pornind de la aceste două scene, toată acțiunea cărții se conturează, fiecare etapă provocând-o pe următoarea, transpunându-mă într-o poveste inedită. Cred că aici am găsit singurul trio amoros prezentat într-o carte, cu care pot să rezonez și pe care am ajuns chiar să îl îndrăgesc.
Sarcina Bellei și momentul nașterii provoacă sentimente profunde și contradictorii lui Jacob, acesta ducând o luptă cu sine, iar apoi cu cei dragi ai lui. El este pus în situația de a alege să o apere pe Bella sau să lupte alături de haită împotriva ei și a vampirilor.
Mi-a plăcut foarte mult felul cum s-a integrat Jacob în familia vampirilor. Pas cu pas, aceștia învață să se tolereze, de dragul Bellei, formând o alianță și o putere, mai presus de legende, reguli și prejudecăți.
Apariția fetiței Renesmee revigorează povestea. Aceasta aduce o oarecare armonie între personaje. Însă accelerarea creșterii ei atrage alte probleme. Întâi din cauza Irinei, pentru că o vede și trage concluzii greșite, apoi din cauza clanului Volturi.
Seria „Twilight” – un fantasy mult îndrăgit
Iubesc această carte și ador întreaga serie. Poate nu este pe placul oricui, dar eu am iubit Twilight dintotdeauna. Întâi ecranizările, iar acum cărțile. Și, ca de obicei, cărțile sunt mult mai frumoase. Iar surpriza să găsesc aici lucruri noi și scene diferite, au adus multe plusuri seriei. Cel mai tare am adorat să citesc trăirile și gândurile fiecărui personaj. Este mai ușor să empatizezi cu ele atunci când le înțelegi mai bine.
Scris curat, cursiv, acțiune și suspans, sentimente diferite, dragoste, pasiune, frică… atâtea elemente prezente care fac din aceste cărți o poveste remarcabilă.
Recenziile mele pentru celelalte 3 cărți din serie, le găsiți în linkurile de mai jos:
„Amurg” – https://booknation.ro/recenzie-amurg-de-stephenie-meyer-4/
„Lună nouă” – https://booknation.ro/recenzie-luna-noua-de-stephenie-meyer-2/
„Eclipsa” – https://booknation.ro/recenzie-eclipsa-de-stephenie-meyer/









