Recenzie „Puterea prezentului. Ghid practic” de Eckhart Tolle

de | sept. 30, 2017 | Cultură Generală, Dezvoltare Personală, Educație, Lecturi Motivaționale, Mister, Recenzii cărți, Spiritualitate

   Mare parte din vedetele internaționale, în frunte cu Oprah Winfrey, au tot promovat și recomandat cartea lui Eckhart Tolle despre puterea prezentului. Recunosc, recunosc, nu am fost chiar atât de convinsă de respectiva carte, așa că am trișat puțin, dacă pot spune așa, și am achiziționat o versiune ceva mai succintă a cărții, care se intitulează Puterea prezentului. Ghid practic : învățături esențiale, meditații și exerciții preluate din cartea Puterea prezentului.

   Când apare o situație căreia trebuie să îi faceți față, veți acționa cu limpezime și fermitate, dacă acțiunea apare din conștiința momentului prezent. Și probabilitatea de a avea succes va fi cu mult mai mare. Nu va fi o reacție provenită din condiționarea trecută a minții dumneavoastră, ci va fi un răspuns intuitiv la situație. În alte momente, veți descoperi că este mai eficient să nu faceți nimic, să rămâneți în clipa Acum, pe când altădată ar fi reacționat mintea atașată de timp.

   Recunosc că m-a atras mult mai tare versiunea mai scurtă, cea de 100 de pagini, despre care vă vorbesc în această recenzie, pentru că învățămintele prezentate în cartea Puterea prezentului sunt prezentate într-un format mult mai accesibil. Cu alte cuvinte, sunt evidențiate aspectele practice ale cuvintelor exprimate de Eckhart Tolle. Stați așa, asta nu înseamnă că propozițiile și-au pierdut din înțelepciune sau din adevăr ! Nicidecum !

   Când sunteți încărcat de probleme nu mai există loc ca noul să se manifeste, nu mai există loc pentru soluții. Așa că, ori de câte ori puteți, faceți puțin loc, creați un spațiu, pentru a putea găsi viața dincolo de situația de viață. Fiți acolo unde vă aflați. Uitați-vă în jur. Priviți numai, nu interpretați. Priviți lumina, formele, culorile, texturile. Conștientizați prezența tăcută a fiecărui lucru.

   Așadar, dacă vreți să trișați puțin (cum am procedat eu 😉 ) sau dacă vreți să aflați exclusiv aspectele practice ale cărții Puterea prezentului sau dacă nu aveți timp să citiți cartea inițială, cea care este ceva mai groasă, puteți opta liniștiți pentru acest mini-ghid ! Este alegerea potrivită !

Titlu: PUTEREA PREZENTULUI. GHID PRACTIC
Autor: Eckhart Tolle
An apariție : 2015
Editura: CURTEA VECHE
Nr. Pagini: 110
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3586

Alte recenzii de la Eckhart Tolle:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments