Recenzie „Iubire şi sânge” de Catherine Delors

de | oct. 5, 2017 | Istorie, Literatura Universală, Recenzii cărți

„Ţin în mână ceasul de aur al unui bărbat, gravat cu iniţialele P.A.C. şi mottoul Vivre libre ou mourirLibertate sau moarte. S-a oprit la ora unsprezece şi douăzeci într-o zi de vară cu ploaie, acum mai bine de douăzeci de ani. Nu l-am mai întors niciodată.”

Iubire şi sânge, sau cum îmi place mai mult, Mistress of the Revolution, titlul în original, scrisă de Catherine Delors descrie aventurile vieţii unei tinere franţuzoaice de viţă nobilă din secolul XVIII, care se găseşte captivă într-o societate însetată de schimbare şi de nou, şi care se manifestă prin ură şi violenţă faţă de cei privilegiaţi.

Gabrielle de Montsserat, cunoscută şi drept Belle, datorită calităţilor sale fizice, este nevoită să înfrunte încă de la o vârstă fragedă furtunile devastatoare care îi vor inunda viaţa. Obligată să se mărite de la cincispreze ani cu un văr îndepărtat ce i-ar putea fi tată, Gabrielle învaţă să ducă o luptă continuă pentru a supravieţui ororilor din timpul căsniciei, lăsând în urmă planurile naive de a-şi crea un viitor alături de prima sa iubire, un bărbat cu origini simple, Pierre-André Coffinhal.

„Îmi pierdusem speranţa că stă în puterea mea să-mi decid destinul. (…) Am ajuns să înţeleg că nu ne schimbăm în mod treptat, armonios, de-a lungul timpului, ci suferim transformări bruşte, care ne dau peste cap planurile cele mai bine întocmite, care ne schimbă caracterul şi ne remodelează linia vieţii, totul într-o secundă.”

Totuşi, aceasta reuşeşte să se elibereze de mariaj, rămânând o tânără văduvă, şi capătă libertatea mult dorită în Parisul monden şi controversat. Însă şi libertatea are un preţ în acele timpuri în care femeia este considerată un drept şi o proprietate a bărbatului. Aşadar, pentru a se adapta în sofisticata viaţă pariziană şi pentru a nu rămâne pe drumuri, renăscuta Belle, devine curtezana unui bărbat înstărit şi libertin, contele de Villers.

Dar aventurile sale nu se opresc sub aripa protectoare a contelui. Belle se vede aruncată în vâltoarea Revoluţiei Franceze şi prinsă în curente opuse de gândire, cu o populaţie sărăcită şi revoltată de excesele înaltei societăţi, şi cu un rege şi o regină condamnaţi la moarte prin decapitare. Iar toate aceste acţiuni duc la o profundă schimbare în societate, care vor avea efecte şi în afara graniţelor sale.

În încercările sale de a supravieţui terorilor din Franţa acelor vremuri, Belle îl reîntâlneşte pe cel care l-a iubit în prima sa tinereţe, pe Pierre-André Coffinhal, care ajunge să fie unul din simbolurile Revoluţiei Franceze.

„Lumea pe care amândoi o cunoscusem se prăbuşise în valuri succesive de violenţă, pentru a fi înlocuită de una nouă, guvernată de legi impredictibile, care apăreau sub ochii noştri.”

Titlu: IUBIRE ŞI SÂNGE
Autor: Catherine Delors
An apariție : 2012
Editura: RAO
Nr. Pagini: 560
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2373

Alte recenzii de la Catherine Delors:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ana Dumitraşc a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana Dumitraşc aici.
Doar un cititor pasionat...
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments