Hannah, draga mea, oi avea tu o față de îngeraș și o limbă ascuțită, dar talentul de a scrie o carte captivantă încă nu ți l-ai descoperit. E urât din partea mea, ca feministă, să combat și să nu susțin total o altă feministă. Dar între a te declara feministă și a te comporta ca una e o mare diferență. Iar la tine diferența este notabilă, de fapt aproape mi-a scos ochii.
Hannah cu ura ei patologică față de bărbați nu prea mă face mândră sau dornică să ader la ideologia ei aparent feministă sau de care o fi ea. Frustrarea asta imensă pe care mi-o tot aruncă în față la fiecare rând mă irită teribil. Dacă ai senzația că bărbații sunt atât de mici și nenorociți, futangii și puțulice jalnice, (doar am citat câteva dintre epitetele autoarei) importanța pe care le-o dai la fiecare trei rânduri din carte nu prea îți face cinste. Ai aceeași atitudine față de bărbați ca cea pe care i-o reproșezi lui Baudelaire față de George Sand în propria-ți carte. Recunosc că apreciez maidanismele Budeancăi, dar în filmulețe scurte care se adresează direct hoardei de care vorbește. Într-o carte de istorie mi-aș dori totuși un pic de decență și respect. Ntz, ntz…și glosarul pentru oameni în vârstă de la final la ce anume categorie de vârstă se referă ca mi-e foarte neclar. Am senzația că ai probleme capitale la capitolul noțiuni fundamentale sau mai bine zic de bază ca să nu mă înțelegi greșit și să faci confuzie cu ceva noțiuni fundamentaliste…
Nu contest că poveștile femeilor din carte n-ar fi interesante sau că n-ar fi deschizătoare de drumuri sau pline de inspirație, avânt și idei magnifice și inovatoare sau pline de curaj și abnegație, tupeu și inteligență, nonconformism și spirit, dar modul în care le-au fost prezentate poveștile nu m-a ajutat deloc să le recunosc meritele și talentul, forța și inteligența, din contră, sau să le admir. Nici măcar…Dar ce?? N-am voie? Nu sunt eu femeie??
Dar ca să nu fiu o scorpie dată dracului până la capăt trebuie să recunosc că spre final, adică ultima sută de pagini (în celelalte 350 de pag din păcate doar vreo trei povești mi-au reținut cât de cât atenția) lucrurile se îmbunătățesc și capitolele sunt mult mai reușite, mai lungi și conțin mai multă informație interesantă inversând balanța afirmațiilor belicoase și a limbajului de mahala preferat și urmărit în capitolele de început.
Dacă toleranța voastră față de lucruri frivole, discriminatorii, sexiste, snoabe și misandriste tinde spre zero vă sugerez ultimele trei capitole și nici acelea în întregime. Hannah, sfatul meu e să exersezi în continuare că exercițiul este mama învățăturii. Poate până la urmă, dacă te mai despoi de frustrări, idei preconcepute și complexe, că de caracter ai făcut-o suficient în această carte, și mai lucrezi la glumele execrabile de șantier, iese totuși ceva notabil și din pana ta. Și ca să nu mi se reproșeze că-s femeie, adică am mintea ușoară, mărturisesc că înțeleg cam ce intenții a avut autoarea. Dar dacă eu fac această mărturisire mă aștept ca și ea să recunoască că nu i-a ieșit.
Din primele capitole, șase la număr, care ne prezintă 75 de figuri de femei date dracului mi-au captivat atenția doar trei: Miriam Makeba, Te Puea Heragi și Whina Cooper, toate militante împotriva rasismului, a imperialismului și colonialismului. Remarcabile într-adevăr, femeile, scrierea ba. Din păcate niciuna dintre personalități n-a fost despicată și înfățișată la adevărata valoare, iar cartea per ansamblu n-a fost nimic din ce mă așteptam și nu s-a ridicat nici până la genunchiul broaștei.
Aș mai putea scrie mult și bine despre inepțiile debitate de această minte creață, pardon deschisă, dar, ajunsă la 40+, îmi permit să bag în seamă doar chestiile care simt că merită sau măcar gravitează pe o orbită decentă. Și să încerc o spălare de creier la vârsta mea e periculos și absolut inutil.
Cam atât despre cartea lui Hannah, deoarece este recenzia mea și azi am chef să fiu afurisită. Dacă nu vă convine, nu mă interesează. Puteți urma sfatul Hannahei: scrieți o plângere și aruncați-o în mare.





Abia astept sa o citesc, na! 🤣🤣🤣🤣🤣
Abia aștept să bârfim bărbații din carte impreuna, afurisenie!!😅