Cartea 19 trandafiri este scrisă de Mircea Eliade, cea mai importantă personalitate enciclopedică a culturii noastre şi cel mai mare istoric al religiilor.
Eliade se bazează în creaţia lui pe două mari principii care se vor desprinde din toate operele sale. 19 trandafiri pune însă accentul pe unul singur, conform căruia există atât sacrul cât şi profanul, personajele trăind o hierofanie.
În acest text, hierofania constă în rătăcirea într-o pădure din Sibiu, într-un timp inexistent şi un univers paralel.
Această operă face parte din ultima etapă de creaţie a autorului, aceea a fantasticului autentic. În această perioadă, majoritatea acţiunilor se petrec în Bucureşti.
Acţiunea are loc, pentru început, în anul 1968. Mai apoi, apare un flash-back cu 30 de ani în urmă, în anul 1938.
Mircea Eliade prezintă o trupă de teatru şi actorii acesteia, definind, treptat, actul creator.
,,Noi credem că teatrul ar trebui să aibă o funcţie magică. El poate recrea clipe care au fost sau poate să le plăsmuiască pe cele care vor fi. În asta stă eternitatea lui.”
Povestea este scrisă la persoana I, de Eusebiu Damian, secretarul unui scriitor celebru al anilor ’60, Dumitru Anghel Palade (A.D.P). La aceştia vine un cuplu de actori pentru a fi angajaţi. Însă în urma unei călătorii, cele trei personaje, exceptând autorul dispar într-un mod surprinzător.
,,Pentru ei, costumele simbolizează, dar în acelaşi timp realizează, diferite modalităţi şi situaţii ale omului. De câte ori se dezbracă de un costum, actorul se eliberează de un anumit mod de a fi.”
Despre Dumitru Anghel Palade se vor face supoziţii, dar adevărul nu se va afla niciodată. Cu toate acestea, existenţa sa este confirmată de apariţia, în fiecarea an, a unui buchet de nouăsprezece trandafiri la uşa naratorului.
,,Teatrul poate deveni un vis colectiv care să depăşească graniţele strâmte ale prezentului prin semnificaţiile lui.”
Alte recenzii de la Mircea Eliade:
