Recenzie „Acest cântec neîmblânzit” (Monştrii din Verity #1)” de Victoria Schwab

de | aug. 27, 2017 | Ficțiune, Ficțiune pentru Adolescenți, Recenzii cărți

În primul rând, vreau să spun că această carte este una foarte întunecată.

În prim plan îi avem pe Kate Harker şi pe August Flynn, doi moştenitori ai oraşului divizat Verity. Monştrii au despărţit în mare parte oraşul, dar şi conducătorii lui.

Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.

Mai întâi aş vrea să vorbesc despre cele trei tipuri de monştrii care se regăsesc în carte.

 

Corsaii

„Corsai, corsai, dinți și gheare
Umbre și os, vă vor roade cruzi.”
Ei se nasc din acte violente, neletale, hrănindu-se cu carne şi oase. Fiind alergici la lumina zilei, sunt mai greu de găsit, dar tot foarte periculoşi. Dacă vrei să fii mâncat, caută-i într-un canal sau vreun drum subteran, acolo ii vei găsi sigur.
Malchaii

„Malchai, malchai, isteți și vicleni,

Zâmbind și mușcând și sugând din voi tot.”
Ei provin din crime şi se hrănesc cu sânge. Altfel decât Corsaii, pe ei ii poţi găsi la fiecare colţ de stradă. Singurul lucru este că majoritatea dintre ei sunt conduşi de tatăl lui Kate Harker, Callum Harker. Îi recunoşti după un însemn „H” pe trupul lor. Ei sunt de evitat!
Sunaii

„Sunai, sunai, ochii ca tăciunele,

Îți vor cânta și-ți vor lua sufletul.”
Şi în sfârşit îi avem pe Sunai. Fiind trei la număr, sunt cei mai greu de găsit. Ei işi omoară prada cu ajutorul muzicii, şi se hrănesc doar cu păcătoşi şi bezna din interiorul sufletelor lor.
Se nasc din cele mai teribile crime (ei fiind consideraţi în sine moartea): atentate cu bombă, atacuri armate, masacre şi în special evenimente soldate cu mai mult de 5 morţi.
Ei sunt singurii care işi însemnează zilele rămase. Cu cât se hrănesc mai mult, însemnele se înmulţesc. Ei au infăţişare umană, dar atunci când se întunecă, nu mai recunoşti persoana care înainte parea „inocentă”.
Atunci când nu se hrănesc au loc o mulţime de lucruri rele. Ultima dată când un Sunai s-a întunecat, mai precis Ilsa, sora lui August, toţi oamenii din jurul ei au murit, iar pământul odată verde a devenit sterp şi fără viaţă.
Leo Flynn
El este „copilul” cel mai mare din familia Flynn. Îşi omoară prada cu aproape orice instrument avut la îndemână, dar uneori şi cu mâna goală. Chitara este instrumentul lui favorit dintre toate la care poate cânta, el fiind cel mai des folosit ca armă. El este cunoscut ca şi cel mai rău dintre Sunai şi îşi înseamnă zilele prin cruci.
Ilsa Flynn
Ea este copilul mijlociu al familiei. Îşi omoară prada cu propria-i voce, ea fiind letală pentru cei păcătoşi. Din cauza ultimei ei întunecări nu îi este permis să iasă afară din casă şi să vorbească cu alte persoane în afară de „familia” ei. Îşi inseamnă zilele prin stele întipărite pe corpul ei.
August Flynn
Acum îl avem pe mezin. El este preferatul meu şi pot spune cu mâna pe inima că îi doresc un viitor frumos în următoarea carte, deşi nu prea aş putea să dau eu verdictul. Instrumentul folosit de el ca şi armă este vioara pe care o iubeşte mai mult decât „părinţii” lui. Îşi înseamnă zilele prin simple linii pe care încearcă să le ascundă pe cât posibil.
Când i se oferă o „misiune” interesantă, cea de a o supraveghea pe Kate şi a afla secrete de dincolo de Cusătură, acceptă fără a se gândi. Are şansa să fie parţial normal, să meargă la un liceu şi să se împrietenească cu alţi adolescenţi de vârsta lui. Dar această misiune va fi mult mai mult decât îşi va imagina el.

Iar într-o zi de liceu care poate părea normală, totul se schimbă. Trebuie să lupte pentru viaţa lui şi pentru cea a lui Kate, căci este singurul în care sălăşluieşte o putere inimaginabilă.

Kate Harker 

Ea este cel mai puternic personaj feminin pe care l-am întâlnit vreodată într-o carte. Şi nu doar caracterul ei este puternic, ci şi fizicul şi psihicul ei. Este un personaj conturat frumos, cu sentimente mai întunecate şi o experienţă de viaţă grea.

Am adorat-o.Pur şi simplu, pentru că nu găseşti acest gen de personaje în toate cărtile YA. Mi-a trezit o emoţie în suflet, ea fiind frumoasă şi chiar feminină în felul ei de a fi.

Oraşul lor a fost împărţit în două, nordul fiind al monstruosului Harker şi al fiicei lui, Kate, iar sudul fiind al familiei Flynn.
Callum Harker are de partea lui o armata de Malchai, şi chiar un „animal de casă”, un Malchai numit Sloan pe care Kate îl urăşte din toată inima (pe care oricum ea consideră că nu o are).
Per total a fost o carte genială, mi-a plăcut stilul de scriere al autoarei, mi-a plăcut cum au fost conturate personajele şi mi-a plăcut în mod special misterul ce înconjoară cartea.
Îmi cer scuze pentru o recenzie atât de lungă, dar cartea asta a fost prea frumoasă ca să o descriu în doar două cuvinte.
Titlu: ACEST CÂNTEC NEÎMBLÂNZIT (MONŞTRII DIN VERITY #1)
Autor: Victoria Schwab
An apariție : 2017
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 464
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2812

Alte recenzii de la Victoria Schwab :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Iuliana Enache a fost redactor Booknation.ro și a scris 15 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Iuliana Enache aici. Iuliana Enache are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Bună! Eu sunt Iuliana, o bookaholica care adoră să scrie recenzii.Pe lângă pasiunea mea în legătură cu cărţile, îmi mai place să cant, să ascult muzică şi îmi place foarte mult psihologia. Sunt o fire temperată, port ochelari, sunt destul de activă pe Social media şi ador să îmi petrec timpul cu prietenii mei.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments