Chiar dacă suntem generația Google, cea care în câteva secunde poate afla orice despre oricine, puțini dintre noi suntem cunoscători adevărați sau curioși să aflăm detaliile despre istoria unei societăți oarecum închise în fața lumii, protejați de stat în rezervații. Este vorba despre amerindieni, reprezentanții unei culturi care țin să fie cât mai feriți de văzul celor neinițiați.

Tommy Orange vine pe nepusă masă cu un roman abundent, de debut, țesut din 12 istorii aparent paralele, confuze și rupte din dialog, care creează pentru început o stare de neliniște generată din lipsă de comprehensiune. File din istorie, care calibrează și fixează punctul de sprijin, apar doar spre sfârșitul lecturii, iar narațiunea prinde un contur în care fiecare personaj pare real și capătă sens.

Te aștepți la idei mai fragile pentru un roman de debut, la subtilități banale, la dialog simplu și empatie generală. Această scriere va ține morțiș să vă încerce răbdarea și cunoștințele istorice, pentru că, să fim sinceri, câți dintre noi le cunoaștem identitatea adevărată?! Cu cât este mai liniștită o națiune, cu cât mai puțină zarvă face ea cu privire la soarta și nedreptatea prin care a trecut timp de secole, de la Columb încoace, cu atât mai dezinteresați suntem noi, ceilalți, spectatorii plictisiți de popcorn și cola.

Haideți să citiți cum suferă alt popor, cum liniștea omoară încet, foarte încet, spiritul interior al celor care au „binevoit” să-și predea pământul cotropitorilor europeni, și în prezent au rămas o mână de oameni șterși și sfidați de secole.

Lumea literaturii este atât de vastă, iar noi, snobii consacrați, suntem obișnuiți și acomodați cu câteva ramuri ale scrierilor, încât ne este străină ideea de a încerca ceva nou. Noi nu vrem să ieșim din fourierismul creat artificial, zona cea pufoasă de confort psihologic, prost obișnuiți cu același aer. Sper că v-am convins despre faptul că nivelul de oxigen ridicat, adesea, duce spre o vastitate peremptorie și dorința de a cunoaște ceva nou continuă. Tommy Orange ne oferă doza necesară pentru prima perioadă. Mâine îmi iau o doză nouă, devin dependentă!

Lecturi și descoperiri frumoase vă doresc!

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Stella PopaFost redactor168 articoleToate articolele

N-am avut de ales, efectiv n-am avut de ales. De mic copil am avut în fața mea doi adulți care citeau. Mama citea detective și classică rusă, tata citea romane istorice și de aventură. Prima mea „păpușă” a fost o carte și se numea „Muzicanții din Bremen”. Biblioteca părinților îmi părea atât de grandioasă, încât le-am zis într-o zi că a mea va fi și mai mare! Încă puțin și o să-i întrec.Cine a spus că cei mici copiază deprinderile părinților a avut dreptate, eu sunt un exemplu al acestui gând frumos, asta recomand și părinților care au copii mici. Imaginația, vocabularul, bunele maniere, ambiția și eliminarea prejudecăților sunt cele mai importante aspecte ale unei lecturi timpurii.Gustul bun se deprinde, acesta nu apare de la sine. Părinții mei au fost și sunt un exemplu, o să continui același drum pentru că fără lectură deja nu-mi pot imagina viața, este „oxigenul” conștientului și al subconștientului meu. Frumosul absolut fără de care nu-mi pot percepe existența.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted