Recenzie „Apeirogon” de Colum McCann

de | mart. 14, 2021 | Beletristică, Istorie, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

ACUM GĂSEȘTI CARTEA APEIROGON PE Cartepedia

Capitolele sunt unele scurte de două cuvinte, iar altele lungi de câteva pagini, dar nu e niciun cuvânt scris în plus sau care să nu transmită ceva în toată cartea asta. Multe dintre ele le-am citit cu ochii în lacrimi și pentru o parte, dar și pentru cealaltă. Și deși convingerile mele politice, etnice și sociale înclină către o anumită parte a conflictului, cartea asta m-a obligat să le pun deoparte și să-i compătimesc și pe unii și pe ceilalți. Dar mai ales să îmi pară rău pentru cei care, fără să ținem cont de etnie sau religie, sunt carne de tun și victime colaterale într-un război fără sfârșit. Sper și am convingerea că mesajul cărții este atât de puternic încât să nu fiu singura care să conștientizeze că e timpul să se renunțe la arme odată pentru totdeauna.

Rami merge la întâlniri călărind o motocicletă cu numere galbene și un abțibild: „Nu se va sfârși până ce nu vom sta de vorbă.” Bassam strânge în pumn, când se adresează celorlalți de la pupitru, o brățară de dropsuri, cea mai costisitoare brățară din lume, aceeași pe care fiica sa nu a mai apucat s-o savureze.

Cartea este o compilație a urii, o enciclopedie de curiozități, o simfonie a sentimentelor, un memorial al durerii.

Dacă împărți moartea la viață, rezultatul este un cerc.

Marea realizare a lui McCann este expunerea obiectivă și nepărtinitoare. Nu-i apără nici pe unii, nici pe alții. Nici nu-i acuză. Doar înșiră faptele din cât mai multe puncte de vedere pe rând. Și toate versiunile au dreptatea lor, așa cum toate părțile au comis greșelile lor. Dar nu urmărește să răspundă la întrebarea: cine e de vină? E o pledoarie documentată și amplă care militează pentru a opri toată această ură. Pentru a demonstra că este destul. Că a fost făcut prea mult rău. Că ura asta de rasă trebuie ucisă într-un fel sau altul. Că e timpul să se spună stop și reconstruit totul fără sârmă ghimpată și ziduri. Să lăsăm uitarea să se aștearnă peste durere și să ne simțim liberi să trăim fără ranchiună, fără nevoia de răzbunare. Pentru că israelieni sau palestinieni, copiii uciși în acest non-război aleargă demult împreună în același rai. Și dacă ei au reușit să facă pace, ar fi drept să facă și cei care i-au trimis acolo mai devreme decât trebuia.

Nu este doar povestea unei prietenii care a depășit bariera durerii și a urii, este o carte plină de curiozități – de la modul fabricării de bombe și gloanțe, la mituri și eresuri despre Iisus și sfinți, ticsită de evenimente istorice remarcabile pacifiste sau teroriste, de personalități care și-au pus amprenta pe fâșia asta de pământ care a îndurat mai multă durere și a supt mai mult sânge decât continente întregi.

O recomand oricui și dacă sunt cititori de ficțiune istorică și amatori de istorie și dacă nu sunt. Pentru că neștiința și ignoranța nu ajută niciodată. Și adevărul, oricât ar fi de dureros și greu de asimilat, este singura cale către pace.

Nu lăsați ramura de măslin să-mi cadă din mână.

Un israelian contra Ocupației. Un palestinian care studiază Holocaustul. Un paradox. Un non sens. Smadar, 13 ani, fiica lui Rami, spulberată de un atentat sinucigaș în Ierusalimul de Vest. Abir, de zece ani, ucisă de un glonț de cauciuc tras de un soldat al Poliției israeliene în timp ce traversa strada să-și cumpere o brățară de bomboane. În anul în care a murit Smadar se năștea Abir; în spitalul în care se născuse Smadar, a murit Abir. Cuvinte simple, bucăți de viață înghesuite în inimi zdrențuite în care pare că nu mai au loc nici iertarea, nici mila, nici speranța. Sau poate că inima este construită asemeni unui apeirogon, cu un infinit număr de cămăruțe în care întotdeauna mai e loc de ceva. Te întrebi oare ce vrea să facă McCann?

Construiește un pod peste un tărâm care mustește de ură. Un pod deschis tuturor, cu un singur sens. Construiește un roman cu o formă originală, care așa cum spune și titlul, expune faptele din perspective infinite. 1001 de capitole, fiecare mai punând o cărămidă la acest zid impenetrabil și de neclintit al durerii, fiecare povestind într-un mod diferit istoria tragică a acestei fâșii de pământ. Capitolele sunt fragmentate, surprind, făcând salturi spectaculoase în timp, o diversitate de gânduri și întâmplări mai mult sau mai puțin ieșite din comun. Cei doi prieteni, evreul și palestinianul, sunt persoane reale, doi oameni care și-au pierdut fetele la distanță de zece ani în această așa-zisă pace care se apropie mai repede de o stare de război dacă ținem cont de definițiile celor două. Probabil cea mai puternică parte a cărții, cu mesajele cele mai profunde sunt discursurile celor doi prieteni.

Depășind orice barieră religioasă și etnică, palestinianul activist și israelianul apolitic povestesc cum au renunțat la ură, răzbunare, frică și au înțeles că singura cale de rezolvare a acestui conflict fără sfârșit este nonviolența. Militează pentru o organizație pacifistă în care să se întâlnească oameni și din Cisiordania și din Ierusalimul de Vest care să lupte având ca arme cuvintele și durerea împărtășită împotriva propagandei mincinoasă a celor două guverne. Cei doi acuză Ocupația ca fiind răul care întreține ura și umilința, violența și tragedia. De ce e Ocupația atât de greu de suportat? De ce este privită atât de radical de palestieni, având în vedere că urmărește propria lor protecție și delimitare de starea conflictuală? Cred că citatul de mai jos este edificator pentru a înțelege umilința și teama pe care o experimentează un palestinian zilnic când iese din casă:

Te privează de ziua de mâine, te oprește să te duci la piață, la spital, pe plajă, la mare. Nu poți merge, nu poți conduce mașina, nu poți culege o măslină din pomul tău, care e de cealaltă parte a sârmei ghimpate. Nici măcar nu poți ridica privirea spre cer. Fiindcă acolo sunt avioanele lor. Dețin aerul de deasupra și subsolul. Îți trebuie permis ca să-ți semeni ogorul. Copilul tău de șapte ani este dus la interogatoriu…Legat la ochi. Legat la mâini cu o coardă de plastic.

Îți trebuie autorizație pentru orice mișcare. Abir n-a văzut marea decât în poze pentru că tatăl său n-a apucat să obțină o autorizație pentru asta. E trist?

Morțile celor doi copii sunt reluate de la început până la sfârșit, spuse din perspective și unghiuri diferite, intercalate cu povești pline de tâlc legate de istoria locurilor sfinte, de evenimente marcante, de întâmplări din lagăre, de momente trăite de familiile celor doi, de curiozități din lumea animală, de descoperiri, ritualuri, tradiții și explorări.

N-am mai citit de mult timp o carte cu o încărcătură emoțională atât de densă și cu asemenea impact. Poate că, și sper, criticii au dreptate și această carte va reuși să facă ceea ce guverne, organizații și foruri n-au reușit. Să sădească sămânța dragostei într-un teritoriu minat de zeci de ani cu ură și resentimente. Pentru că Palestina nu există și toată rasa umană e vinovată că a permis asta. Palestina nu e o țară, e un lagăr de concentrare în care victimele victimelor sunt exterminate sistematic și în văzul întregii lumi.

Dincolo de bine și rău este o câmpie, acolo să ne întâlnim.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA APEIROGON PE Cartepedia

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022
Titlu: Apeirogon
Autor: Colum McCann
An apariție : 2020
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 560
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Publicată la 14.03.2021
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 29

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Un strop de distrugere” de SCARLETT ST. CLAIR

Recenzie „Un strop de distrugere” de SCARLETT ST. CLAIR

Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte de care nu puteți să vă desprindeți? Și deși acea carte are unele pasaje care va enervează puțin, voi tot o citiți pentru că vă oferă un vibe addictive? Exact așa mi s-a întâmplat mie cu această serie, pe care am terminat-o...

Recenzie „Oameni la pescuit” de Alina Şova

Recenzie „Oameni la pescuit” de Alina Şova

Buna cartea, cititori, oriunde v-aţi afla! Oameni la pescuit Nu asta suntem toţi la un moment dat? Oameni care pescuim. Vise. Dorinţe. Mici sau mari. Şi oameni. Îi pescuim pentru că îi vrem lânga noi. Îi pescuim conştient sau mai puţin conştient. Ce se întâmplă însă,...

Recenzie „Numele meu este altul” de Ramona Muller

Recenzie „Numele meu este altul” de Ramona Muller

Mi-am făcut o cafea tare. Am deschis larg geamul și am lăsat să intre aerul rece, îmbibat de aromele unei lungi ploi de vară. În casă e liniște și copila-mi doarme dusă. Este momentul perfect să-mi aleg o carte de pe raft și, pentru că am o stare de liniște lăuntrică,...

5 4 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 1224 zile și a scris până acum 401 articole. Se află pe poziția 3 din 51 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest
2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Alexandra-Anamaria C.

Mi s-au umezit ochii doar citind recenzia; cartea asta mă va spulbera…