Parisul era deja de doi ani sub ocupație germană. Totul era sub control nemțesc: comerț, administrație, transport, până și ora fusese schimbată după ora Germaniei. Politicoși și reci, nemții țineau totul sub controlul terorii. Uciderea evreilor în plină stradă devenise un lucru comun care nu mai sensibiliza masele. Teama pentru propria viață a ucis umanitatea și compasiunea. Fiecare încerca să-și apere spatele, în orice mod și n-avea timp să-și facă griji pentru alții.
Înclinat spre modernism, Lucian se luptă să-și consolideze reputația de arhitect talentat și să-și formeze o clientelă solidă în ciuda vremurilor tulburi care nu favorizau proiectele în construcții și a preferinței oamenilor către stilul tradițional. Experiența și talentul nu contau dacă nu aveai și relații. Tânărul arhitect se zbătea să-și clădească singur drumul spre reușită. Crescut într-un mediu antisemit, deportarea masivă a evreilor din Paris în lagărele din est nu l-a impresionat inițial. Era conștient că oricine ascundea un evreu risca să fie arestat și împușcat și încerca să stea departe de probleme.
Dar războiul vine ca un tăvălug și dezumanizarea francezilor se accentuează. Denunțurile se țineau lanț atât pentru rații de alimente și mici favori, dar mai ales din ură și dușmănie, pur și simplu. Cu cât se deteriora considerația nemților pentru rasa franceză, cu atât creștea violența și cruzimea acestora în raport cu poporul aflat sub ocupație. Oferta unui afacerist milionar, ce-i promitea un venit în sumă de 12.000 de franci pentru proiectul unei ascunzători, într-o perioadă în care era falit și inflația atingea cote alarmante, i-a atenuat frica de nemți și de torturile Gestapoului. Merita oare să-și riște viața pentru o astfel de sumă? Conform concepției soției, își vânduse sufletul diavolului când acceptase colaborarea cu nemții pentru a proiecta diverse fabrici de armament. Dar ororile războiului îl schimbă.
După un accident la care este martor fără voie, indiferența față de soarta evreilor se transformă în compasiune și milă, și, ulterior, chiar în vinovăție. Soția îl părăsește, amanta îl poate denunța nemților la cea mai mică suspiciune. Frica e tot timpul prezentă. Dar lașitatea propriilor conaționali îl scârbește. Modul în care erau jertfiți evreii pentru siguranța celorlalți îi părea un instinct animalic, primar, ce nu avea nici o legătură cu civilizația și morala.
Va învinge umanitatea lui frica? Și daca da, va putea să-și acopere urmele, având în vedere că Gestapoul îi sufla în ceafa zi și noapte? Au existat, oare, în timpul Holocaustului și povești cu happy-end?
Povestea este destul de antrenantă și mentine tensiunea până la sfârșit, dar pierde la construcția personajelor, prea slab conturate și fără a reuși să transmită stările și gândurile în profunzime. În special, personajul central creează impresia de forțat, deoarece transformarea lui dintr-un antisemit într-un simpatizant nu convinge.
