Am o dispoziție de lectură pozitivă în ultimul timp. În ciuda faptului că sunt un cititor critic și foarte greu de satisfăcut, parcurg o perioadă în care ori am devenit mai tolerantă, ori am avut norocul să pun mâna numai pe cărți bune. Nu știu care e sigur explicația, dar nu contează. Contează entuziasmul și satisfacția mea literară. Ultima carte, cu o notă ce mi-a părut destul de mică pe Goodreads, oarecum nedreaptă, este Aria, o poveste foarte realistă, fără floricele și fluturi în stomac. Mai repede simți pumnii primiți de personaje în plex în lupta cu destinul.
Aria, personajul central al cărții, orfana cu trei mame și cu nume de băiat, m-a fermecat și m-a frustrat în egală măsură. Și, în ciuda tuturor așteptărilor mele, autoarea mi-a băgat mințile în cap, oferindu-mi un final realist ca-n viață, unde și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți este doar o utopie.
Scena poveștii este ofertantă, dar slab exploatată, și foarte actuală dacă ne gândim la ceea ce se întâmplă acum prin Afganistan. Iranul este tulbure și sfâșiat între politică și credință. Povestea se întinde pe aproape trei decenii și culminează cu revoluția iraniană și instalarea lui Khomeini la putere. Autoarea ne aruncă doar frânturi de informație care ar putea să fie greșit înțeleasă sau chiar deloc de către cei care nu cunosc deloc istoria Iranului. De la fuste mini și Beatles, de la educație și emancipare, ne întoarcem la hijab și asuprirea femeilor, la Sharia și abuz.
Hijabul revine în forță, ascunzând sub vălurile lui ochii și secretele femeilor. Poveștile lor pot fi periculoase așa cum afirmă personajul care m-a cucerit și, prin alegerile făcute, a reușit să mă piardă până la final. Lumea nu e un loc frumos în care să-ți crești copiii. E rea și ipocrită, e coruptă și vicioasă, lumea e strâmtă și n-avem cu toții loc în ea. Dar femeile rămân în continuare însărcinate și lumea ține cu dinții de prejudecățile sale. Vinovații fără vină plătesc pentru greșelile părinților. Viața se sucește și se răsucește ca o frânghie bătută de vânt și destinul Ariei are suișuri și coborâșuri care o îndeamnă să-și descopere empatia, dar și să-și dezlănțuie furia și frustrarea. Unele personajele au parte de schimbări extreme, în timp ce altele își păstrează caracterul de la început.
Personajele Behrouz și Zahra au fost construite în antiteză și de la început până la final între ei a mocnit un război rece, plin de ură. Pe cât l-am iubit pe unul, pe atât l-am detestat pe celălalt. Căsnicia lor a fost un compromis nefast și niciunul dintre personaje n-a reușit să-și impună caracterul asupra celuilalt. Pentru a salva aparențele în fața comunității s-au condamnat la o viață nefericită, plină de amărăciune și neîmplinire. Behrouz mi-a topit sufletul cu bunătatea și blândețea lui, dar a fost un bărbat slab, care și-a acceptat destinul prea ușor și n-a știut să riposteze. Mi-am dorit atât de mult puțină fericire pentru el, care din păcate n-a venit.
Kamran, în schimb, care l-a considerat pe Behrouz un model, este personajul pasional și plin de contradicții. Direcția lui a fost influențată de discriminare, sărăcie, greutățile îndurate și de pierderea Ariei. Este clară influența religiei în cazul lui și modul în care a fost îndoctrinat. Ca și în cazul grădinarului, am privit schimbarea și alegerile lor ca fiind rezultatul negativ al aspirațiilor neîmplinite și al visurilor înșelate.
Cele trei mame au rămas pentru mine niște enigme pe care le-am înțeles doar parțial, fără a le găsi și scuze. Marea dezamăgire a cărții a fost mama naturală a Ariei a cărei detașare sau dezinteres a fost de neînțeles, mai ales în cea de a doua jumătate a cărții. Înclin să cred că depresia femeii a fost mult prea puternică pentru a fi depășită pentru că altă explicație nu găsesc.
În ciuda schițării slabe a realității și evenimentelor politice și sociale din Iran, povestea, punând accent pe fricile și nesfârșitele schimbări sociale, mi s-a părut foarte captivantă și de un dramatism impresionant. Este evidentă starea de neputință a personajelor ale căror vieți sunt prinse în tăvălugul istoriei și nu au nicio șansă. Este o poveste tragică despre copii crescuți fără părinți, este despre urmările negative și dezechilibrate ale creșterii fără mamă, este despre abandon și discriminare, este despre abuz și durere, despre vină și sacrificiu, despre invidie și neputință, despre imposibilitatea de a-ți deschide inima, dar și despre capacitatea spiritului uman de a depăși momentele critice, bizuindu-se pe frumusețe și dragoste fără interese ascunse.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
