Nu m-a convins cartea asta în ciuda subiectului sensibil. Se concentrează pe perioada în care puterea în Irak tocmai fusese preluată de Saddam Hussein și dezvoltă povestea având ca fundal regimul despotic și absurd instaurat de acesta. Cenzura, tortura, urmărirea, spionarea, obligarea cetățenilor să-și asume roluri de informatori sub amenințare sunt aduse în prim-plan. Este de asemenea pusă în lumină transformarea suferită de societatea feminină, obligată să revină la o cultură în care femeia este privită mai mult ca o proprietate și mai puțin ca o ființă rațională. Este suprimat dreptul de a gândi și de a-ți afirma opiniile și convingerile. Cultul lui Hussein a spălat creiere prin teroare și ură.
Povestea urmărește destinele a trei femei: două irakiene și o americancă. Sunt femei care au crescut în medii diferite și provin din familii de diverse categorii sociale. Rania s-a născut ca fiică de șeic și a beneficiat de o copilărie privilegiată, dar din cauza regimului a pierdut tot și acum se zbate să supraviețuiască și să-și crească copilul singură, încercând să evite primejdiile pe care o fiică adolescentă le atrage în acest mediu corupt.
Huda a fost născută într-o familie foarte săracă în tribul Raniei, acum, căsătorită și mamă a unui băiat adolescent, lucrează pentru a-și întreține familia ca secretară într-o ambasadă. Încercând să-și protejeze familia de persecuții, se trezește având statut de informatoare, obligată să denunțe și să-și urmărească prietenii.
Ultimul personaj, Ally, abia venită în țară urmându-și soțul care este atașat diplomatic, se lovește de prejudecăți și de răutatea oamenilor, dar ia contact și cu brațul lung al regimului în ciuda imunității sale diplomatice.
Singurul lucru pe care îl au în comun cele trei femei este ura față de sistem. Toate încearcă să reziste acestei opresiuni continue care le îngrădește dreptul la viață și la exprimare. Chiar și legarea unei relații de prietenie este anevoioasă din cauza fricii și suspiciunii cu care fiecare se confruntă. Și din cauza modului în care viața le este condusă intervin multe alte trăiri și sentimente ca frustrarea, regretul, vina, rușinea. Este dificil să-ți asumi și să-ți justifici propriile fapte pe care singur le judeci ca detestabile și de neînțeles, dar cale de mijloc nu există și o mamă ar face orice pentru propriul copil.
Din păcate, americanca mi s-a părut superficială și foarte naivă pentru o jurnalistă, iar modul în care îi este povestită tragedia din copilărie nu mi-a trezit niciun fel de empatie sau emoție. Totodată, prietenia dintre cele trei femei mi-a dat senzația de forțat și artificial. Dezamăgitoare, dar interesant de urmărit prejudecățile și abuzurile cu care se confruntă femeile din țările arabe din cauza mentalității masculine, dacă ținem cont de contextul actual din Afganistan.
