Recenzie „Cu prețul vieții” de Max Eisen

de | iul. 3, 2019 | Istorie, Jurnale, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

O să încep această recenzie prin a vă spune că observ o tot mai intensă saturație a pieței de carte cu volume care abordează tema Holocaustului. Așa se face că, aproape la fiecare două luni, apare câte o nouă traducere care vine să sondeze noi și noi laturi ale acestei teme. Trist, pentru că prezentul subiect pare a fi absolut inepuizabil. Prin urmare, mai toate editurile din România încearcă să ne ofere noi retrospective asupra fenomenului genocidului evreiesc. Și casa editorială Rao nu face excepție, oferindu-ne din nou posibilitatea de a descoperi detalii exclusive și o narațiune absolut impresionantă a unui supraviețuitor din lagărul terorii Auschwitz. Este vorba despre volumul „Cu prețul vieții”, semnat de Max Eisen, care vine să scoată la iveală trăirile unui copil prins în vâltoarea evenimentelor istorice care au distorsionat și destrămat destinul a sute de mii de oameni.

M-am întrebat atunci când am luat cartea în mână ce o face diferită de celelalte biografii sau ficțiuni din aceeași sferă? Răspunsul este evident. În primul rând, este de apreciat incursiunea și trasarea evidentă a realităților de până la deportare. Autorul practic ne demonstrează o frescă a vieții uzuale dintr-o familie evreiască interbelică. Este vorba astfel de interacțiunea dintre părinți și copii, dintre tradiție și rigori, sau dintre empatia educată și rigorile sociale impuse. Așa se face că Eisen este un martor viu, dar și un observator foarte atent al schimbărilor suportate de societatea evreiască aflată în restriște, or nici măcar vârsta fragedă nu l-a împiedicat să resimtă acut nedreptățile consumate.

Impresionante sunt și trăirile pe care le traversează atunci când întreaga sa familie pornește în surghiun. Mai întâi într-o tentativă eșuată, iar apoi definitiv cu transportarea în Auschwitz. Au fost unele pasaje care m-au făcut efectiv să înghit noduri, iar unele scene sunt pur și simplu zguduitoare. Cred că acest fel de literatură nu-și va pierde niciodată din intensitate. Mărturiile lui Eisen sunt copleșite de fundal emoțional, dar în egală măsură sunt tranșante, aproape eficiente. Probabil acest lucru se datorează maturizării sale timpurii, transformării dintr-un copil fericit într-un strigoi social, un om mutat la limita societății.

Narațiunea sa este tristă, atât de cursivă încât ai impresia că în următorul moment îl vei putea efectiv lua de mână. Mi-a fost mare mirarea să descopăr franchețea cu care acesta abordează unele fobii lăuntrice: singurătate, foame, abandon. Istoria sa pare a fi destăinuirea unui ostaș care se pierde de oaste. Mama și frații condamnați la moarte, tatăl și unchiul pe post de îngeri păzitori, iată tot ce are Max Eisen în această dureroasă, tirană călătorie, călătorie pe care și-o asumă, din care învață. Iată încă o latură importantă a volumului „Cu prețul vieții”. Acesta nu este un document moralizator, ci mai degrabă este un îndrumar despre cum nu trebuie să procedeze omenirea pe viitor. Se știe bine că lecțiile din trecut fac diferența în cele ce urmează. Înțelegerea ideologiilor fanatice, a stratagemelor propagandistice ne scutesc în viitor de repetarea scenariilor deja consumate. Așa am resimțit eu mesajul cărții lui Eisen. Acesta nu condamnă călăii, deși vorbește despre ei. Nu judecă sistemul, deși scoate în evidență carențele acestuia. Nu-și scuză neamul, deși resimte probabil ce a pornit ranchiuna germanofilă.

Eisen este un adevărat temerar, care a reușit să scoată de sub preș o temă atât de incomodă și să o aducă atât de aproape de cititor, încât vrei, nu vrei te simți foarte aproape, foarte implicat. Într-un final, noțiunea de „echitate” prinde alte contururi după lecturarea acestui volum. Înțelegem în calitatea noastră de cititori că volumul „Cu prețul vieții” este o carte de transmis mai departe, e un soi de scrisoare de transmis generațiilor viitoare.

Titlu: CU PREȚUL VIEȚII
Autor: Max Eisen
An apariție : 2018
Editura: RAO
Nr. Pagini: 252
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2805

Alte recenzii de la Max Eisen:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 10 luni, 16 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments