Octavian Paler spunea că mitologia este un fel de copilărie a istoriei. Mergând pe această idee, mie îmi pare că şamanismul este copilăria religiei. Doar mai decorsetat de dogme şi cu mai multă libertate de exprimare şi acțiune. Mai puțin persecutat, cu mai multe rezultate benefice şi mai larg şi deschis acceptat, cel puțin în vechime. Dar în timp ce mitologia s-a pierdut, şamanismul a evoluat şi s-a adaptat la progresul civilizației, astfel încât să poată coexista cu religiile apărute de-a lungul timpului. În locurile unde s-a practicat şi unde a avut leagănul, pe continentul asiatic, mai precis în Siberia, şamanismul coexista cu alte religii ca budismul sau confucianismul. În Siberia, se rezumă în prezent a fi o practică familială în cerc restrâns, în schimb Coreea, care a preluat conceptul, l-a organizat într-un sistem complex care încă dăinuie şi este utilizat. Atacurile împotriva acestor practici, privite de unii ca iraționale au apărut odată cu budismul, femeile şaman fiind trecute în clandestinitate, sau veniturile fiindu-le decimate de impozite absurd de mari. Persecuția însă n-a reuşit să înfrângă acest curent. Deşi are influențe siberiene, şamanismul coreean este mai mult un mod de gândire popular bazat pe traiul simplu rural, adânc înrădacinat în mentalitatea populației.
Şamanismul şi ritualurile presupuse de această îndeletnicire au la bază un cult animist străvechi. Deşi practicile diferă de la locație la locație, şi de la individ la individ, ideea de bază este egalitatea între oameni, spirite, animale, plante, munți, ape, etc. Invocând starea de transă, femeia şaman este liantul ce face conexiunea între oameni şi spirite în vederea vindecării, profețiilor sau rezolvării unor probleme cu care grupul se confruntă, este mijlocitorul unui transfer de energie între natură şi cel aflat în suferință.
Cea mai fascinantă parte mi-a părut cea legată de şamanismul din America de Sud, de practicile profane bazate pe endocanibalism şi folosirea drogurilor halucinogene încă întâlnite la triburile din bazinul Amazonului.
Şamanii erau cei care făceau legatură cu lumea spiritelor, erau ancora care lega Cerul de Pâmant. Îşi trăgeau energia din tot ceea ce-i înconjura, practicau ritualuri magice menite a câştiga şi a asigura bunăvoința spiritelor, erau vindecători şi previzionari. Ei asigurau tribului liniştea, siguranța. Cu ei în preajmă, oamenii se simțeau protejați. Personal, le văd ca pe nişte femei mai inteligente decât media care practicau o medicină naturistă primitivă bazată pe experiență, învățătură moştenită de la strămoşi şi continue încercări de perfecționare, nişte precursoare ale bioterapeutelor de azi. Comuniunea lor spirituală cu natura este doar încercarea de a trăi în înțelegere şi de a păstra mediul neschimbat. Este o dorință de a realiza un echilibru cu univerul, este ceea ce azi numim ecologism. Modificarea stării de conştiință în timpul meditației şi a transei permite legatura spirituală cu divinitatea şi alte lumi.
În prezent, în Coreea de Sud şi în nord-estul Siberiei, şamanismul este exclusiv feminin. Chiar şi în Japonia s-a simțit o influență a şamanismului care, datorită caracterului animist, s-a modelat religiei autohtone shinto. Respectul pentru natură este principiul fundamental al acestui cult în toate colțurile lumii.
Şamanismul nu este o religie, este un mod sănătos de viață, este o cale prin care îți afli echilibrul, îți accesezi forța interioară, înveți să te bucuri de viață şi de succes. Şamanismul presupune intuiție, imaginație, energie şi instinct, e un cult al simțurilor şi percepțiilor.
Pentru cei neinițiati, dar fascinați şi avizi de informații privind această latură mistică şi ocultă a comunicării spirituale, cartea este o lectură uşoară, documentată, dar accesibilă, cu multe elemente interesante şi un punct de plecare pentru inițiere şi aprofundare.
