Descoperirea începutului de an a fost cartea lui Patrick de Witt, „Frații Sisters”, scrisă oarecum monoton, însă cu pedala pe accelerație când este nevoie. Ficțiunea lui de Witt are de toate: suspans, acțiune, dramă. Este captivantă și memorabilă.
Despre ce este ea? Pentru început descoperim soarta strânsă a celor doi frați, care mai mult sau mai puțin, calea pe care merg ambii, și caracterele lor atât de diferite, însă, cum știm bine cu toții, sângele apă nu se face. Eli este naratorul, fratele cel mic, salvatorul și rațiunea acestui mic colectiv de bandiți, cei doi nu se împacă cu legea și săvârșesc unele lucruri nu tocmai ortodoxe. Charlie este masculul și liderul, creatorul de probleme și sângele pur pe care nimeni nu îl poate domoli.
Fiind departe de casă, călătorind prin cele mai neobișnuite locuri și orașe, mâncând ce și pe unde apucă, ei, mai mult sau mai puțin, sunt mereu cu gândul acasă, acasă la mama. Momentele duioase de regret sau logică scăpate printre duelurile sângeroase, goana după aur, ne aruncă într-o perioadă total străină nouă, cu un fler aparte, istoria lui de Witt ne ajută să cunoaștem dedesubturile unei națiuni în dezvoltare, America de azi este construită pe râvna și dezmățul dragostei pentru îmbogățire și succes! Lucru bine înțeles de altfel, cine vrea glorie și avuție este nevoit să lupte. Astăzi, această îmbinare de cuvinte are altă mașinărie pusă pe roate. Cuvintele au înlocuit armele, iar aurul a fost înlocuit de hârtie. Puterea a trecut în domeniul cunoștințelor acumulate în timp, și greșelile trecutului.
Aș vrea să percepeți istoria celor doi ca pe o lecție trecută prin foc și pară, nu ca pe un western obișnuit, pentru că nu este așa. Durerea fortifică, dar ea poate și distruge tot ce ai construit în timp, iar palparea valorilor rămase este colacul de salvare.
O să îmi permit luxul de a cita o idee dintr-un film celebru, pe care cu siguranță îl veți recunoaște. „And why do we fall, Bruce? So we can learn to pick ourselves up? ”. Acest mesaj are cea mai directă legătură cu subiectul cărții, și nemijlocit cu faptul cum au fost construite personajele, realitatea din acțiunile și deciziile lor asumate.
De ce am primit-o aproape de suflet? Îmi doresc eu asta sau nu, ne identificăm câteodată cu unele personaje, judecăm cartea după propriile viziuni și percepții, situații, iar similitudinea în care m-am oglindit m-a făcut să înțeleg unele nuanțe mai sumbre ale relației cu cei din familie. Toți avem scenarii copiate, intrigi tâmpite, și deznodăminte cu care vrei să dai de toți pereții. Aici intervine realitatea care pare desprinsă din cărți, lucrurile se limpezesc pentru cei care caută soluții.
Pentru un final care ține doar de acceptare, rogu-v-aș să închideți cartea de parcă nimic altceva nu se așteaptă de la acea zi. Ședința de consolare s-a încheiat cu o liniște pentru meditare.
Lectură bogată vă doresc!
Alte recenzii de la Patrick de Witt:
