Michel Houellebecq, Intervenții 2. Urme, Editura Polirom, 2021.
„Intervenții 2. Urme”, de Michel Houellebecq, este o carte care cuprinde mai multe articole și eseuri, unele publicate de autor în diverse ziare sau reviste din Franța. Are, de asemenea, și un fel de poezie creată pentru Opera Bianca, care este, potrivit cărții, o instalație mobilă și sonoră, realizată de sculptorul Gilles Touyard; muzica îi aparține lui Brice Pauset (vezi pag. 109-131).
Temele sunt foarte diverse, abordând: cultura franceză (industria de carte, scriitorii, cititorii, dar și arhitectura), societatea (de exemplu, un articol este despre pedofilie), filosofia (câteva remarci despre Auguste Comte), muzica (un întreg articol elogios despre Neil Young), propriile cărți (sunt câteva interviuri foarte interesante în care autorul vorbește despre anumite părți din cărțile sale) etc.
Mărturisesc că este prima dată când intru în contact cu Michel Houellebecq, autor contemporan francez. Această carte ar putea servi, pe de o parte, ca un ghid de intrare în universul scriitorului. Cred că aici sunt evidențiate unele dintre cele mai importante teorii ale sale, unele sociologice, altele literare, precum și viziunea sa despre epoca modernă.
Pe mine unul m-a convins să-i citesc și celelalte romane, deoarece îmi place foarte mult viziunea sa despre societatea actuală. Totul pare, la el, de o nuanță gri, o lume plină de metal și sticlă, la fel ca arhitectura prin care ne plimbăm cu toții astăzi (arhitectură pe care o analizează într-unul dintre capitolele cărții, unul dintre preferatele mele).
Ce mi-a plăcut însă cel mai mult la acest volum apărut recent la Polirom este tocmai varietatea de teme abordate (pe care le-am menționat și la începutul articolului). Și nu atât numărul mare de subiecte dezbătute, cât modul în care le gândește. Cred că este o minte foarte lucidă, mai ales în comparație cu ceea ce vedem astăzi în mass-media. Lumea este plină de probleme și, de aceea, are nevoie de cărți pozitive, încurajatoare, care să evite pe cât posibil să spună lucrurilor pe nume, semnalează Houellebecq. El însă nu se supune acestui curent de corectitudine politică (spune chiar că islamul este cea mai stupidă religie din lume), ci încearcă să ne trezească la realitate. Tot ceea ce face însă e să descrie ceea ce vede și simte în jur: o lume plină de adulți rămași în starea de adolescență, nematurizați și iresponsabili.
Mi s-a părut interesant să descopăr una dintre ideile sale sociologice, care mi-au limpezit atât de mult lucrurile. Anume, spune Houellebecq într-unul dintre interviurile din carte, oamenii sunt ierarhizați de semenii lor pe baza a două criterii foarte simple: atractivitatea fizică și banii (vezi pag. 51). Nu mai contează rangul, inteligența sau talentul, cât atractivitatea și poate mai ales banii. Criteriul ideal ar fi însă, pentru autorul Serotoninei, bunătatea.
Cred că merită menționată și o altă idee destul de interesantă, anume că scopul căutărilor sexuale (atât de răspândite și liberalizate în ultima vreme) nu este atât plăcerea, ci gratificarea narcisiacă, omagiul adus de parteneri dezirabili propriei excelențe erotice (vezi pag. 52). Altfel spus, nu naturalul contează, cât o mândrie exacerbată.
În fine, aș putea continua la infinit – multe au fost ideile care m-au surprins în acest volum. Voi încheia totuși cu un citat și cu recomandarea de a citi această carte pentru a vă clarifica puțin în ce lume trăim cu ajutor lui Michel Houellebeq, un mare gânditor contemporan. Varietatea subiectelor abordate ar putea, cred, captiva pe orice tip de cititor, la fel ca și ușurătatea cu care se citește cartea, căci se citește foarte repede și ușor.
În orice caz, atâta vreme cât vom fi prizonierii unei viziuni mecaniciste și individualiste a lumii, vom muri. Nu mi se pare judicios să rămâi mult timp în suferință și în rău. Sunt deja cinci secole de când ideea de eu ocupă tot terenul; e timpul să o luăm în altă direcție.
Alte recenzii de la Michel Houellebecq:
