Recenzie „Mengele. Demascarea Îngerului morții” de David G. Marwell

de | nov. 17, 2021 | Biografii, Istorie, Recenzii cărți, Științe Umaniste

Mengele. Demascarea Îngerului morții de David G. Marwell„Mengele. Demascarea Îngerului morții” de David G. Marwell nu a fost o carte ușor de citit. Asta se datorează subiectului ei sensibil. Volumul de nonficțiune este de fapt biografia celui mai urât și vânat doctor nazist al tuturor timpurilor – Josef Mengele. 

Iarăși am fost pusă într-o ipostază de cititor ce își depășește sfera de confort cu lecturile sale prin această carte

Dar datorită Editurii Rao și a colecției sale Opere XX am aflat o mulțime de detalii și am acumulat cunoștințe pe care cu siguranță nu le-aș fi descoperit pe cont propriu. Despre așa ceva afli doar vag în manualele școlare. De aceea colecția menționată mai sus mi se pare foarte valoroasă. Mai ales pentru cei care vor să cunoască mai mult decât minimele informații pe care le primim în mod normal la școală ori liceu.

Acolo aflăm pe larg despre istoria lumii însă nimic nu este mai bun pentru cunoașterea unui subiect decât aprofundarea lui în mod personalizat. Așa că dacă vrei să afli mai multe despre nazism, Hitler, Holocaust, genocid și principalii actori pe această scenă teribilă din istoria lumii trebuie să cauți cărțile și documentarele potrivite. Și da, ficțiunea ajută și ea, însă nu în egală măsură precum o biografie sau un volum documentat în mod jurnalistic.

Josef Mengele a fost probabil cel mai cunoscut criminal de război, întruchiparea eficienței la locul de muncă și a devotamentului față de cauza în care credea

Chiar dacă unii poate ar considera că a ferit unele victime ale Holocaustului de la moarte, fie prin rolul lor macabru de pacienți sau cobai, fie prin rolul lor de ajutoare medicale ale lui, asta nu este nici pe departe o greutate care să atârne în mod favorabil la judecata lui în calitate de sadic.

Mengele a ajuns să reprezinte el însuși Holocaustul, fiind cel care stătea la rampa de primire a evreilor și celorlalte minorități, făcând nemiloasa departajare pentru lagărul de la Auschwitz. Dar în aceeași măsură el este și simbolul eșecului justiției care a permis ca atâția criminali de război naziști să scape basma curată și să se ascundă de pedeapsa pe care ar fi meritat-o cu vârf și îndesat pentru toate atrocitățile comise.

Autorul biografiei de față, fost oficial al Departamentului de Justiție al corpului de Investigații Speciale din 1980, David G. Marwell, a lucrat la cazul lui Josef Mengele pentru a-i da de urmă. Oficialul a făcut o documentare detaliată, de tip investigație. Iar pentru asta a intervievat victimele Îngerului Morții. A vizitat scenele crimelor sale. Iar în final a privit presupusele oseminte ale mortului și îngropatului Mengele, ce au fost privite cu scepticism de multă lume drept aparținând demonului nazist.

În „Mengele. Demascarea Îngerului morții” autorul dă pe față tot ceea ce a însemnat existența știută și neștiută a doctorului german

Viața și cariera lui Mengele și complexul plan făcut de el pentru a scăpa de condamnare odată cu sfârșitul războiului sunt luate la puricat. La fel și studiile și viața de familie sau socială a criminalului de război.

„Mengele. Demascarea Îngerului morții” descrie căutările internaționale pornite pentru descoperirea doctorului nazist care au sfârșit într-un cimitir din Brazilia, unde s-au descoperit așa zisele sale rămășițe omenești. Chiar dacă investigațiile criminalistice și patologice au indicat în măsură majoritară că cel îngropat acolo chiar a fost Josef Mengele, mort fără ca justiția să-i aplice pedeapsa cuvenită, victimele sale nu au fost convinse de aceasta.

Cei care ar fi avut tot dreptul să-l vadă judecat pentru odioasele sale fapte pe Îngerul Morții sau chiar să-l vadă mort datorită unei asemenea decizii de judecată, au asistat neputincioși la închiderea cazului Josef Mengele. Asta în ciuda faptului că ei încă mai credeau că este în viață, bine mersi pe undeva și bucurându-se de viclenia sa.

Cartea „Mengele. Demascarea Îngerului morții” m-a scos din tiparul obișnuit de lectură. Însă mă bucur că am ajuns la ea deoarece mi-a îmbogățit cunoștințele despre evenimentul cel mai tragic ce a marcat istoria lumii.

Titlu: MENGELE. DEMASCAREA ÎNGERULUI MORȚII
Autor: David G. Marwell
An apariție : 2021
Editura: RAO
Nr. Pagini: 448
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1624

Alte recenzii de la David G. Marwell:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Copacii” de Percival Everett
Recenzie ”Copacii” de Percival Everett

”Copacii” de Percival Everett este un roman șocant în care o serie de crime brutale se petrec mai întâi în orașul Parale din Mississippi și apoi în toată America. Nici nu pot descrie cât de mult mi-a plăcut cartea asta, fără să par o ciudată, având în vedere temele pe...

Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray
Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray

Evident, am fost influențată de apariția filmului, însă am de spus în apărarea mea faptul că nu am văzut filmul și nici măcar nu știu ideea principală. Doar știu că este ciudățel și că Emma Stone joacă magistral, în rest, haide să vedem cum este cartea, pentru că...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 5 ani, 6 luni, 17 zile și a scris până acum 436 articole. Se află pe poziția 4 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments