“Minunea Sfântului Baudolino” nu este una dintre cele mai cunoscute cărți ale italianului Umberto Eco. Nu este “Numele trandafirului”. Nu este nici “Pendulul lui Foucault”. Și nu este nici “Cimitirul din Praga”. Este mai degrabă o colecție de texte de satiră și parodie privitor la lumea modernă, dar și la situații de zi cu zi.
Eseurile acestea ilare, provocatoare, dar și inteligente oferă răspunsuri la întrebări pe care nu ne-am gândit vreodată să le adresăm. Dar la fel, adresează și întrebări pentru răspunsurile pe care ne-am gândit mereu că le cunoaștem. Textele ironice și mușcătoare cuprind subiecte cu care ne confruntăm zi de zi. Dar și subiecte ciudate și neșteptate, la care nici nu ne-am fi gândit.
Volumul de proză scurtă “Minunea Sfântului Baudolino” de Umberto Eco este o lectură ușoară, dar nu mai puțin inteligentă
În aceste eseuri ingenioase, scriitorul italian se ia de jargonul informaticii, de librari, birocrați, serviciile din avioane, cafeaua proastă, de șoferii de taxi, de ceasurile inteligente ale prezentului, de suporterii fotbalului. Dar și de multe alte lucruri la care și tu poate că te-ai gândit cu ciudă la un moment dat.
Cu toată valoarea operei sale totuși, cel mai bine ar fi să începi cu lucrările mai mărețe și mai cunoscute ale lui Umberto Eco. Dacă vei începe cu această colecție de eseuri ce parodiază societatea noastră vei crede că așa scrie în general autorul. Dar nu e așa. Așadar, pune mai întâi mâna pe „Numele Trandafirului” sau „Cimitirul din Praga”, și vei vedea adevărata sa clasă.
Cartea “Minunea Sfântului Baudolino” de Umberto Eco cuprinde mai multe texte umoristice
Uneori cu un limbaj de specialitate, alteori chiar plictisitoare.
Însă cele mai multe dintre povestiri sunt distractive și sarcastice. În special când vine vorba de cele care iau la mișto viața modernă. În total, scrierile scurte din ediția de la editura Humanitas sunt în număr de 41.
Unele dintre eseurile lui Eco sunt umoristice. Altele sunt informative. Chiar dacă volumul a apărut inițial în anul 1992, farmecul textelor rezistă în timp și cucerește cititorul din orice alt an. Iar asta le întărește caracterul mereu actual. Dacă versiunea românească a cărții cu proze scurte este intitulată după una dintre eseurile cuprinse, versiunea originală , a fost numită “Il secondo diario minimo”. În plus, ediția din limba română cuprinde doar o selecție de titluri din ediția italiană.
Alte recenzii de la Umberto Eco:
