În remarcabilul său eseu, care dă și titlul cărții Cum ne construim dușmanul, Umberto Eco spune: „A avea un dușman e important nu numai pentru a ne defini identitatea, ci și pentru a ne procura un obstacol în raport cu care să ne evaluăm sistemul de valori și să ne arătăm, înfruntându-l, propria valoare. De aceea, atunci când dușmanul nu există, el trebuie construit“.
Gândindu-ne la spusele marelui romancier, eseist și semiotician italian, acest spirit refractar pare a exista nu doar într-o anume societate, ci în general la om, în străfundul lui. E un instinct atavic, de supraviețuire, pe care nicio corectitudine politică impusă nu-l va atenua, decât poate la suprafață.
„Se pare că de dușman nu ne putem lipsi”, spune Umberto Eco. „Figura dușmanului nu poate fi abolită de procesele de civilizare. Nevoia de dușman îi este înnăscută și omului blând și iubitor de pace”, adaugă el, referindu-se la deplasarea imaginii dușmanului „ca obiect uman” spre alte amenințări: de sorginte naturală, politică, socială. În vârful urii s-ar afla cea împotriva nedreptății, care, deși „virtuoasă”, „ne schimonosește și chipul”.
Eseul face parte dintr-o carte în care autorul a reunit o serie de „scrieri ocazionale”, după cum însuși le definește. Unele dintre ele au apărut anterior în presă, altele au fost prezentate în cadrul unor conferințe și congrese de profil, la care a luat parte autorul. Toate sunt excepționale și, în pofida intelectualismului lor, scrise într-un stil permisiv, pe alocuri marcat de oralitate și chiar de umor.
Cu toate acestea, lectura eseurilor lui Eco, spre deosebire de cea a romanelor sale (între care celebrul Numele trandafirului, care a fost și ecranizat) reclamă un anumit nivel de cultură, o audiența informată, chiar dacă nu neapărat specializată filologic. Este însă o provocare pe care o lansează autorul și celor doritori de nuanțe interpretative și de lărgirea sistemului lor de referințe filosofico-literare.
Între eseurile cuprinse în carte, vom da câteva titluri: Absolut și relativ, Flacăra e frumoasă, În căutarea comorilor, Delicii fermentate, Embrionii afară din Paradis, Hugo, hélas! Poetica excesului, Câte bordeie, atâtea obiceie, Eu sunt Edmond Dantès!, Ulise ne mai lipsea…, Reflecții despre Wikileaks. Toate au fost scrise în deceniul trecut, de către unul dintre cei mai mari și mai prolifici scriitori contemporani.
Despre autor
Eco este considerat cel mai de seamă semiotician contemporan. Semiotica este teoria semnificației, care încearcă să explice cum anume se construiește „sensul”, pe baza semnelor și codurilor. În lucrarea O teorie a semioticii, Umberto Eco încearcă să construiască o teorie generală a semioticii pe bază teoriei codurilor, la care se adaugă o investigație asupra producerii de semne.
Născut în 1932 în Piemontul italian, Umberto Eco s-a stins din viață în 2016. A fost căsătorit cu o nemțoaică și a avut doi copii. Timp de peste trei decenii, a fost profesor universitar la Universitatea din Bologna. În afara romanelor sale (Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault, Insula din ziua de ieri, Numărul zero) și a cărților pentru copii, Eco este autorul a zeci de lucrări semiotico-filosofice și de critică literară.
De altfel, el spunea despre sine că este în primul rând filozof și că scrie romane doar în weekend-uri. Întrebat într-un interviu ce sfaturi are pentru tinerii autori, Umberto Eco le-a recomandat următoarele:
„Să nu se creadă artist, să nu se ia în serios. Eu nu pot să-i înțeleg pe acei scriitori care publică o carte în fiecare an. Ei își pierd plăcerea de a petrece șase, șapte, opt ani pregătind o poveste. Tinerii mă întreabă dacă am să le dau vreun sfat despre cum să scrie. Sfatul meu este că nu poți deveni general înainte de a fi caporal, sergent, locotenent. Faceți totul pas cu pas. Nu aveți pretenția să primiți imediat Premiul Nobel, pentru că asta ucide orice carieră literară.
În ciudă notorietății și a recunoașterii sale mondiale, Eco nu a primit premiul Nobel pentru prestigioasa sa contribuție, atât științifică, filosofică, cât și literară, la patrimoniul gândirii universale, deși a fost mereu în fruntea nominalizărilor. În opinia multora, este un lucru de neînțeles și o nedreptate față de marele autor, erudit și vizionar, ale cărui merite au fost onorate de aproape toate marile universități ale lumii, ca și de instituții de seamă europene.
Alte recenzii de la Umberto Eco:
