M-am îndrăgostit inevitabil de Printre tonuri cenușii, cât și de stilul autoarei. Atât de mult încât am început O mare de lacrimi fără a mai sta pe gânduri și cu toată încrederea că îmi va plăcea.
Nu, nu m-am înșelat. Ba chiar am fost plăcut surprinsă să aflu că autoarea și-a îmbunătățit modul de exprimare a sentimentelor. Și spun asta, nu pentru că înainte nu a făcut asta bine, ci pentru că acum personajele par mult mai reale și empatizez mult mai ușor cu ele.
Romanul este scris pe patru fire narative, în patru perspective diferite. O avem pe Joana, pe care o știm din Printre tonuri cenușii ca fiind verișoara Linei. O avem pe Emilia, o poloneză cu un fes roșu. Îl avem pe Florian, un recrut prusac, în care am regăsit o parte din Lina. Plus un marinar pe nume Alfred.
Capitolele sunt scurte de data aceasta. Aproape se întind pe două-trei pagini, dar cele patru perspective ajută la formarea unei imagini de ansamblu mult mai clare și intense.
Personajele sunt conturate original și unic, însă măcinate de gânduri întunecate. Joana este urmărită de vină. Florian este urmărit de soartă. Emilia este urmărită de rușine. Alfred este urmărit de frică. Niște propoziții simple care înfățișează personajele în starea lor inițială, dar care încep să prindă contur pe întreg parcursul romanului.
Mi-a părut bine să văd că visul Joanei este măcar pe jumătate împlinit. O vom vedea încă din primul capitol, până în ultimul, dornică să ajute persoanele rănite. Din păcate nu aflăm deloc detalii despre Lina și fratele ei. Mai degrabă primim unele răspunsuri la micuțe întrebări ridicate la finalul primului roman.
După cum spuneam mai sus, personajele par mult mai deschise, iar asta m-a făcut să savurez apropierea care are loc între cei doi protagoniști. O relație la fel de inocentă ca prima, la fel de drăguță, dar care pare să o ia pe un făgaș normal și plăcut.
Personajul lui Alfred mi-a lăsat un gust amar, deși sunt foarte conștientă de importanța sa în poveste. Probabil tipologia pe care o reprezintă mă deranjează, dar sunt curioasă să aflu ce părere aveți și voi.
Așadar, am avut să citesc un alt roman incredibil și de neuitat scris de aceeași autoare talentată.
O mare de lacrimi este genul acela de roman care te obligă la final să te oprești din orice ai face și să te gândești. Să te bucuri de noile informații căpătate, de noua poveste aflată și să reflectezi asupra ei.
Apoi, desigur, să-mi spui cum ți s-a părut. Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Ruta Sepetys:
