Există serafic chiar și-n simplitatea lucrurilor, la fel cum poți să găsești un strop de izbăvitoare lumină chiar și-n încâlcita beznîă a nopții.
Cam aceasta este impresia pe care mi-a făcut-o romanul ” O mie de cocori” al scriitorului japonez Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1968. Scriitor epic, cu o viață greu încercată de aproape inimaginabilele vicisitudini ale unui nemilos destin, autorul nipon ne oferă în această carte prin intermediul lui Kikuji Mitani, personajul principal, cadențarea lăuntricului într-o simbolistică a tradiționalismului din țara soare răsare, dezgolit de ermetism, analizând imperfecțiunile perfecțiunii într-o stare de vacuitate.
Într-o eliberare simplistă a narațiunii, în care intriga nu are nimic bulversant, autorul zugrăvește culorile directe și orbitoare ale unui stil fără imixtiuni epifanice, care spune atât de multe într-un cuvânt sau într-o propoziție prin intermediul sugestiei, al analogiilor și a anumitor îmbinări.
Nu există la scriitorul japonez inutila lungire a povestirii, totul petrecându-se într-o sublimă tentativă de comprimare care nu oferă vreo claustrofobică simțire, căci spațiul, care nu tinde în vreun fel spre mistica nemărginire, este umplut sau doar pavat cu covârșitoarele amănunte prinse într-un cerc vicios prin intermediul căruia încearcă să primenească sau să reprimenească impulsul efemerelor gânduri și simțiri, luptându-se aproape la fiecare paragraf al cărții cu vuietul dintre arhaic și inovator, născând o uluitoare poveste în care nimicul pare terifiant de costisitor.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Yasunari Kawabata:
