Recenzie „Ce știu cu adevărat” de Oprah Winfrey

de | sept. 8, 2017 | Jurnale, Lecturi Motivaționale, Recenzii cărți, Spiritualitate

   Despre Oprah Winfrey nu cred că este cazul să îți spun ceva. Cu toții, cred, o admirăm pentru cel puțin un lucru: puterea de a trece peste greutăți și de a merge mai departe, carisma, stilul de a vorbi și tot așa.

   În schimb, îți voi spune câteva cuvinte despre cartea pe care ea a scris-o, în speță, despre Ce știu cu adevărat.

   Ce știu cu adevărat este un amalgam de sentimente, de trăiri, de experiențe, toate așternute pe foile de hârtie pentru a putea ajunge la tine și a te ajuta atunci când simți că nimeni nu te înțelege.

    Așadar, de fiecare dată când mă simt copleșită, mă duc de obicei într-un loc liniștit. Închid ochii, mă concentrez pe propria persoană și respir până pot simți liniștea, spațiul mic din interiorul meu care se află și în tine, în copaci și în toate lucrurile. Respir până simt că acel spațiu se mărește și mă cuprinde în întregime. Și întotdeauna sfârșesc prin a face exact opusul țipatului: zâmbesc la miracolul ce mă înconjoară.

   Ce mi-a plăcut foarte tare la această carte este faptul că tot ceea ce îți povestește nu se întinde pe multe pagini, ci, din contră, îți este prezentat esențialul, tocmai pentru a nu te pierde în detalii insignifiante.

   De fapt, încă de la primele foi vei avea impresia că ai descoperit jurnalul acestei femei minunate, un jurnal ce nu este ascuns sub pat pentru ca tu să nu îl citești, ci, din contră, un jurnal care te vrea a te ajuta.

   Atunci când vine vorba despre problemele sufletului, emoții, relații sau despre a ține discursuri în fața unei audiențe mari, prind puteri.  Ceva se întâmplă între mine și partenerii de discuție. Îi pot simți și îmi dau seama dacă și ei se află pe aceeași lungime de undă cu mine. Și asta deoarece știu sigur că și ei au trecut  prin tot ce am trecut eu sau au suferit la fel ca mine, poate chiar mai mult.

   Așadar, dacă vrei să citești ceva scris din suflet, pentru sufletul tău, îți recomand să te lași purtat de cuvintele exprimate de Oprah în Ce știu cu adevărat.

Titlu: CE ȘTIU CU ADEVĂRAT
Autor: Oprah Winfrey
An apariție : 2016
Editura: LIFESTYLE PUBLISHING
Nr. Pagini: 192
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2385

Alte recenzii de la Oprah Winfrey:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments