Recenzie: „Prietenia de pe trompa elefantului” de Marius Marcinkevičius

de | ian. 20, 2020 | Cărți pentru Copii, Recenzii cărți

Un elefant, care nu se legăna pe-o pânză de păianjen, locuia într-o casă foarte mare. Iar pe spatele lui se afla o casuță în care locuia o șoricică. Și dacă vă-ntrebați ce anume le unește pe cele două personaje este suficient să citiți titlul cărții care le ilustrează povestea – Prietenia de pe trompa elefantului, scrisă de Marius Marcinkevičius, ilustrată de Aušra Kiubulaitė și apărută la Editura Cartemma.

Așadar, șoricica și elefantul sunt cei mai buni prieteni. Șoricica îl scarpină pe elefant în locurile în care el nu ajunge, în timp ce el îi face vânt cu urechile sale când e prea cald afară. Ba mai mult decât atât, micuța îl consultă mereu pe uriașul său prieten înainte de a ieși la plimbare – e necesară umbrela? Va ploua sau ba?

Cu toate acestea, mesajul ludic permite receptarea unui substrat al înțelesurilor despre prietenie, revelat prin intermediul măștilor celor două personaje.

O dată, prietenia apare ilustrată din perspectiva păstrării identității de sine, într-o relație canalizată pe scopuri comune. Astfel, atunci când numără stelele, cei doi prieteni se angrenează laolaltă într-o acțiune. Dar faptul că șoricica Patricia câștigă întotdeauna concursul, iar elefantul Gerald nu se supără niciodată este relevant și pentru evidențierea alterității. Jocul le intuiește aptitudinile diferite în încercarea găsirii echilibrului în raport cu celălat.

Pe de altă parte, dialogul jucăuș al celor doi ne schițează un răspuns la întrebarea – care sunt trăsăturile unui prieten adevărat? Întrebat de Patricia dacă îi este prieten adevărat, Gerald îi răspunde inocent: „Nu, nu, eu chiar sunt adevărat. Uite, pune mâna să vezi.” Așadar, pentru ca acesta să poată fi numit așa trebuie să fie, în primul rând, prezent.

Din rândurile cărții înțelegem și că nu toate prieteniile sunt compatibile. Gerald nu caută să-și explice prietenia cu Patricia. Nici nu caută altceva decât are. Dar știe și că nu i-ar putea fi prieten acesteia dacă ar fi o rândunică. Rândunica se potrivește norului. Așa cum timbrului i se potrivește scrisoarea sau cum navei i se potrivește vela. Succesiunea de asocieri subliniază corespondența subtilă dintre indivizi și ideea că fiecare-și are un prieten adevărat. Dar și faptul că, indiferent de ipostaza în care s-ar afla, cei doi vor rămâne de nedespărțit.

Cartea Prietenia de pe trompa elefantului aduce în fața copiilor o narațiune moralizatoare – nu există prietenii ciudate, ci doar neașteptate. Iar povestea lor ni se poate țese oricând, nu mai departe de lungul nasului…

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartemma

Titlu: PRIETENIA DE PE TROMPA ELEFANTULUI
Autor: Marius Marcinkevičius
An apariție : 2018
Editura: CARTEMMA
Nr. Pagini: 48
Limba: Română
Gen Literar: Carti pentru copii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1465

Alte recenzii de la Marius Marcinkevičius:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Adela Ptr. a fost redactor Booknation.ro și a scris 22 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adela Ptr. aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments