Asta-i muzica ce-mi place!
Cartea Regele Carol I al României a lui Paul Lindenberg are, pe de-o parte, marele avantaj al unei biografii contemporane cu personalitatea despre care evocă.
Prin faptul că era de aceeaşi naţionalitate ca regele, autorul citea destul de bine sufletul şi personalitatea omului, în contextul culturii germane.
Apoi, Paul Lindenberg nu a fost un simplu executant al sarcinii de scriitor al biografiei, ci un apropiat drag, ceea ce înseamnă că a avut acces la o atmosfera mai intimă şi mai apropiată, care ar fi putut furniza o imagine mai reală despre acela care a fost primul rege al României.
Dacă acest privilegiu de apropiat s-a şi concretizat într-o biografie relevantă, ferită de subiectivism tocmai din motivele menţionate, aici eu aş spune că discuţia este ceva mai amplă.
Despre Carol I, principele german născut la Sigmaringen ( 20 aprilie 1839 ) într-o familie cu rezonanţă şi prestigiu internaţional ( Hohenzollern) aflăm printr-o atmosferă puţin aparte.
Lucrată în atmosfera începutului de sec.XX, şi publicată în 1906, închide între paginile sale o parte din farmecul şi savoarea acelor vremuri “de altădată”.
Pe parcursul celor 322 de pagini, organizate în mai multe capitole, marcând diferite etape ale vieţii regelui, cititorul are ocazia de a compune un destin măreţ, care s-a intersectat definitiv cu istoria ţării noastre.
Şi, aşa cum este şi firesc, din această intersecţie a unor drumuri diferite care au devenit unul, destule au fost momentele de cumpănă, dureroase sau dificile…
Carol I a fost, în viziunea jurnalistului Lindenberg, imaginea emblematică a elitelor germane.
Provenea dintr-o familie care se înrudea cu însuşi Napoleon al III lea; un bunic serios şi cumpătat, un tată cu viziunea scopului şi conştiinţa datoriei, mereu privind în perspectivă, mereu conştient de importanţa educaţiei, o mamă blândă şi afectuoasă.
Continuarea firească au fost studiile la Dresda şi experienţa soldăţească, modelând peste climatul familial un om curajos, destul de rezervat, credincios în faţa lui Dumnezeu şi originilor sale, un politician şi un strateg excelent, devotat misiunilor asumate.
Acela care avea să devină una din figurile marcante ale ţării noastre a plecat din Prusia natală deghizat şi cu paşaport fals, date fiind relaţiile tensionate cu Austria la vremea respectivă.
Călătoreşte şi păşeşte prima dată pe pământ românesc sprijinit îndeaproape de I.C.Brătianu.
Euforiei iniţiale a poporului bucuros că astfel îşi poate menţine fragila unire înfăptuită de Cuza îi vor urma ani dificili.
Noul domnitor este tânăr ( doar 27 ani ) şi străin; în plus, este un tip riguros şi organizat, aparent rigid şi rece.
Se loveşte de prejudecăţi şi jocuri de culise, ca şi de haosul dezolant în care sunt sugrumate multe domenii.
Văzut de la nivelul vieţii de astăzi, demersul prin care principele Carol a acceptat să domnească într-o ţară străină, pare cel puţin curajos.
În plus, reformele iniţiate în multe domenii, modul cum gestionează situaţiile tensionate cu Rusia, felul în care instrumentează obţinerea independenţei sunt performanţe la care nu ştim să spunem câţi dintre politicienii de astăzi ar bifa note de trecere…
Castelul Peleş şi progresul staţiunii Sinaia, Facultatea de Medicină, Academia Română, teatre, şcoli, spitale, calea ferată, sunt doar câteva componente ale moştenirii preţioase lăsate nouă de longevivul domnitor (a domnit 48 ani – 1866 -1914).
Zorii sec.XX găseau ţara noastră bine reprezentată pe harta Europei, acolo unde în urmă cu 50 ani nu exista decât ca figurant, în cel mai bun caz.
Intelectualii noştri numărau poeţi, pictori, savanţi, muzicieni, etc. străluciţi, leul era o moneda puternică, fiind recunoscut în majoritatea ţărilor europene…
Regele Carol I al României a lui Paul Lindenberg m-a lăsat şi nostalgică, şi curioasă, şi recunoscătoare; în mai multe zone nu m-am întâlnit cu opiniile notate.
Oare de ce o moştenire atât de mult dorită şi greu câstigată am ştiut să o preţuim atât de puţin?
NOTĂ: 7 / 10
Alte recenzii de la Paul Lindenberg:
Felicitări pentru recenzie 🙂 O voi citi și eu!