Am citit toate cărțile doamnei Cavadia și în toate am găsit ceva aparte care m-a captivat. Este în topul meu de autori români contemporani. Când am auzit că va publica Sufletul lumii am zis că e un must. Până n-am primit cartea habar n-am avut ce e cu ea. N-am citit niciun synopsis, niciun indiciu despre ce ar putea să fie. Este o colecție de proză scurtă, mai exact 12 povești pentru suflet și despre suflet, despre viață și moarte, dragoste și ură, păcat și izbăvire ce degajă un puternic parfum rural și câteva tonuri de realism magic. Este despre credințe străvechi, despre prejudecăți, despre coincidențe obscure, rituri păgâne și legende transmise din gură în gură. Este despre un fel de dreptate cosmică la care, hai să fim sinceri, toți visăm chiar dacă nu recunoaștem.
Nu este tiparul cu care mă obișnuisem, dar mi-a plăcut deoarece scrierea este caldă și se concentrează pe bine și rău, mi-a plăcut datorită descrierilor pitorești și sentimentului de pace și „de acasă” pe care mi l-au inspirat peisajele. A fost o gură de aer curat, de munte. D-na Camelia știe să potrivească vorbele astfel încât să ai senzația că povestea te mângâie.
Este un volum despre oameni care trăiesc cu un picior pe partea asta de lume și cu celălalt pe cealaltă parte, cea de care ne temem cu toți. Mi-a dat senzație de povești spuse la gura sobei când afară vuiește viscolul, de miros de șuncă friptă în vatră și cozonac aburind. D-na Camelia, prin lirism, metaforică și simboluri, ne transpune într-o lume plină de „viziuni” și întâmplări stranii, o lume paralelă celei reale. Cele două lumi se întrepătrund și sunt indisolubil legate prin firul legendei, al ritului, al premoniției, al anticipării și al mitului transmis din tată în fiu.
Personajele sunt orășeni moderni în mare majoritate, dar cu rădăcini rurale, ce se trezesc aruncați din rutina haotică a civilizației în lumea molcomă și răbdătoare a satului românesc, a copilăriei lor. Există o tensiune între realitatea imediată și zgomotoasă a urbanului și armonia idilică a satului montan, o tensiune a contrastelor puternice și o tendință a personajelor de a alege contemplația, meditația și pacea senină a naturii, măcar pentru un timp. Parcă ți se sugerează să accepți viața așa cum vine fără a încerca să afli motivele, să te oprești puțin, să nu te grăbești, să mergi la pas cu timpul arhaic. Îți insuflă o stare de imponderabil care îți ascute simțurile și încetinește acțiunile, o stare în care te simți perfect armonizat cu natura, în care timpul nu mai există și grija nu-și are rostul, un timp ce îndeamnă la visare. Este creat un echilibru admirabil între natură și suflet ce are ca baza cadrul atmosferic al poveștilor. Sufletul pare a se dizolva în feeria peisajului într-o stare de beatitudine și pace totală.
Sunt povești încărcate cu elemente de misticism, de fantastic, de simboluri religioase și păgâne, de spiritualitate, propuse de autoare ca pansamente ce încurajează speranța și nevoia de a visa. Este momentul de pauză dintr-o zi agitată, un sărut pe un obraz înlăcrimat, o mângâiere pe un umăr obosit, o îmbrățișare de noapte bună, un pahar de vin la final de zi. Ne îndeamnă să ne păstrăm sufletele de copii și să ne bucurăm de inocența lor când simțim că lumea e prea rea, urâtă și întunecată. Schițează un zâmbet nostalgic pentru copilărie când amărăciunea trecutului și suferința prezentului devin prea apăsătoare. Mizează pe joaca de-a timpul, pe salturile între planuri temporale și un strop de stranietate. Între mit urban și legendă folclorică, poveștile autoarei curg lent către finaluri metaforice care au rolul de a-ți schimba percepția fizică asupra lumii. Îți oferă enigma și îți arată și un mănunchi de chei pentru a o dezlega. Este decizia ta ce variantă alegi și rămâne la puterea imaginației fiecăruia.
Scrie poetic și atmosferic, cu vorbă dulce de bunică, făcând trecerea spre mister lin ca și cum te-ai plimba la pas printr-o pădure adâncă. Sfidează raționalul și propune scenarii construite din lumini și umbre, din realitate și vis, din imaginar și lumesc. Țăran sau orășean, personajele ei sunt oameni obișnuiți, angrenați în mare majoritate a timpului în realitatea obositoare contemporană, dar care au parte de momente de respiro, de pauze inexplicabile ce le testează spiritualitatea, le dă frâu liber imaginației și le reîncarcă bateriile.
Alte recenzii de la Camelia Cavadia:
