La 17 ani, chiar înainte de examenele finale și de plecarea la colegiu, șefa de promoție și, totodată, cea mai populară față din liceu, Veronica Clarke, află că este însărcinată. Planurile ei de viitor par năruite. Provenind dintr-o familie catolică, ce este total împotriva avortului și având ca exemplu situația propriei surori mai mari, însărcinată în liceu și căsătorită pe repede înainte, acum mândră mamă a trei copii și încă unul pe drum, Veronica e îngrozită de efectul bulgărelui de zăpadă pe care îl va avea această sarcină asupra vieții sale. Este determinată să facă un avort, fără știrea părinților. Doar că o astfel de procedură, având în vedere că e minoră, nu se poate face decât în câteva clinici, iar cea mai apropiată este la 1500 de km depărtare. Dar fata e hotărâtă să nu se mai lase prostită încă o dată.

Nu militez contra avortului. Mi se pare normal ca orice om să aibă libertatea să facă ce vrea cu corpul lui fără să fie judecat. O consider o alegere ce poate fi influențată de împrejurări, posibilități, urmări, planuri, etc și înțeleasă. Deci nu mă deranjează subiectul cărții, dar modul în care a fost scrisă este înfiorător. Până la urmă vorbim despre un avort, o decizie ce poate fi traumatizantă, ce poate avea urmări nefaste, implicații negative. Aleg să cred că avortul nu e subiectul principal al cărții, ci mai degrabă prietenia și renunțarea la aparențe.

Dar, aceasta nu este singura mea nemulțumire. Cartea este o amestecatură de întâmplări ciudate și personaje aiurea construite și parcă motivul călătoriei celor două fete, un subiect tabu și spinos în societatea contemporană, este luat în balon. Pare a fi mai degrabă o ieșire cu peripeții în care cele două rebele (Veronica și cea mai bună fostă prietenă) își testează capacitatea de a da cu bâta-n baltă și teribilismul.

M-a deranjat abordarea, pentru că este o carte ce se adresează adolescenților și nu e indicată promovarea unui subiect de genul acesta într-un mod atât de frivol. Iar firul poveștii este o degringoladă, marcată de comportament superficial și umor ce nu-și are locul. Sunt aruncate în poveste tot felul de scene fără rost, ilare și absurde. Cred că cel mai tare m-a enervat portretizarea lui Bailey, „prietena de avort” a Veronicăi, care este un copil cu probleme, de la descoperirea problematică a propriei sexualități la un tată ce-i refuză apropierea, la bullying, depresie și comportament antisocial și violent, toate sunt abordate și înfățișate aiurea în tramvai, într-un mod greșit și superficial. Nu-i genul meu de young adult, mi-a testat toleranța și sunt foarte dezamăgită.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 9 luni, 18 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted