Recenzie “Urgia şi Zorile” de Renee Andieh

by | Oct 12, 2017 | Ficțiune, Ficțiune pentru Adolescenți, Recenzii cărți

🔥 CARTEA URGIA ŞI ZORILE ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► EMAG.RO

Într-un ţinut aflat sub domnia unui tânăr rege însetat de sânge, fiecare revărsat al zorilor sfâşie sufletul unei alte familii. Califul din Khorasan, un băiat de optsprezece ani, nu este altceva decât un monstru. În fiecare noapte, Khalid cere mâna unei fete, ca apoi, în fiecare dimineaţă, să curme viaţa noii lui mirese cu o frânghie de mătase. Când cea mai bună prietenă a Şeherezadei îi cade victimă lui Khalid, ea jură să se răzbune şi, în ciuda vârstei ei fragede, de doar şaisprezece ani, se oferă să-i devină mireasa califului din Khorasan. Şeherezada este hotărâtă nu doar să rămână în viaţa, ci şi să pună capăt, odată pentru totdeauna, domniei despotice a lui Khalid.

Seară de seară, Şeherezada îl atrage în mrejele sale, ţesând poveşti încântătoare, ce-o ajută să mai trăiască încă o zi, deşi ştie prea bine că următorul răsărit de soare ar putea fi ultimul. Dar lucrurile iau o întorsătură cu totul neaşteptată: Khalid nu este nicidecum aşa cum şi l-a imaginat ea. „Monstrul” este doar un tânăr cu sufletul sfâşiat de o suferinţă covârşitoare şi îndelungată. Iar Şeherezada descoperă, pe zi ce trece, că se îndrăgosteşte de el. Cum este posibil aşa ceva? Inima ei se dovedeşte, astfel, o trădătoare. Dar Şeherezada înţelege, încetul cu încetul, ca nimic nu este aşa cum pare în palatul de marmură şi piatra al califului. Este hoărâtă să descopere tainele ce bântuie locul şi, în ciuda iubirii ei, este pregatită să-i ia viaţa lui Khalid în schimbul celor curmate de el.

Oare dragostea lor va supravieţui?

Unul dintre motivele cele mai importante pentru care mi-am dorit aşa de mult cartea aceasta a fost că, după descriere, mi s-a părut una foarte originală şi una foarte caprivantă. Din fericire, nu m-am înşelat.

Şeherezada a fost un personaj foarte puternic şi original, ea asemănându-se foarte mult cu mine. Toată ura ei pentru Khalid, regele imperiului, începe de la faptul că i-a omorât fără pic de ruşine cea mai bună prietenă. Iar asta a durut-o extrem de tare.

Khalid este la început regele pe care toţi îl admiră dar îl şi urăsc. În timp ce cartea progresează, aflăm adevărata faţă şi cumplitul trecut al regelui.Autoarea prezintă cu măiestrie o poveste din tărâmul nisipurilor, parcă desprinsă dintr-o carte cu basme sau chiar din cartea 1001 de nopţi.

📚 Îți place cartea până acum? Vezi toată lista de cărți scrise de Renee Andieh

Asemănarea cu Urzeala Tronurilor este una izbitoare, fiecare personaj luptă pentru propria viaţă şi soartă.

Şeherezada se joaca cu aţele destinului de parcă ar fi un păpuşar, îl mânuieşte pe rege ca un adevărat artist. Singura problemă este că familia lui Khalid nu se simte aşa familiar lângă ea, sunt receptivi şi îşi dau seama repede de pericolul ce îi pricinuieşte, acela fiind chiar fata.

Ea este ca un şarpe, pândeşte momentul perfect de a se răzbuna pentru moartea prietenei ei, dar ce face când se îndrăgosteşte cu adevărat şi rolul pe care îl joacă devine mai greu? Ce face când drumul pe care merge se transformă într-unul alunecos, plin de pericole şi primejdios? Poţi afla doar citind cartea.

Renee Andieh este o maestra în artele scrierii şi tot ce îmi doresc acum e ca editura să tipărească cât mai repede volumul 2.

 

🔥 CARTEA URGIA ŞI ZORILE ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► EMAG.RO
Titlu: Urgia şi Zorile
Autor: Renee Andieh
An apariție : 2016
Editura: EPICA PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Publicată la 12.10.2017
Nota recenzorului: n/a

Aspecte Pozitive:

Se citeşte foarte uşor, are foarte mult suspans şi dramă, aşa că poţi uita de obiceiul de a verifica pagina unde ai ajuns, căci vei citi fără oprire.

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Când vina ne desparte” de Liane Moriarty

Recenzie „Când vina ne desparte” de Liane Moriarty

Stilul lui Liane Moriarty mi-a atras atenția încă de la prima carte citită, Am uitat să fim fericiți. Autoarea are abilitatea de a pătrunde în mintea personajelor și de a le analiza acestora comportamentele și trăirile. Când vina ne desparte este o carte extrem de...

Recenzie „Memoriile unui motan călător” de Hiro Arikawa

Recenzie „Memoriile unui motan călător” de Hiro Arikawa

Cărțile cu animale sunt cu adevărat geniale, cel puțin pentru mine. Este bine să intrăm în lumea unui câine sau a unei pisici și să le înțelegem comportamentele față de noi. Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa  m-a distrat, dar m-a și emoționat profund....

Recenzie „Întâlnindu-l pe domnul Parker” de Ana Iănescu

Recenzie „Întâlnindu-l pe domnul Parker” de Ana Iănescu

O lectură lejeră și amuzantă este remediul perfect pentru o zi ploioasă sau pentru o zi de vară călduroasă. Întâlnindu-l pe domnul Parker de Ana Iănescu este un ChickLit plin de umor, în care o fată obișnuită intră în lumea celor bogați fie că vrea sau nu. Deși...

Iuliana Enache este redactor Booknation.ro de 1096 zile și a scris până acum 15 articole. Se află pe poziția 51 din 146 de redatori, fiind astfel un redactor în creștere. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Iuliana Enache aici. Iuliana Enache are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Bună! Eu sunt Iuliana, o bookaholica care adoră să scrie recenzii.Pe lângă pasiunea mea în legătură cu cărţile, îmi mai place să cant, să ascult muzică şi îmi place foarte mult psihologia. Sunt o fire temperată, port ochelari, sunt destul de activă pe Social media şi ador să îmi petrec timpul cu prietenii mei.
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments