Recenzie ”Vincent și Theo. Frații van Gogh” de Deborah Heiligman

de | nov. 23, 2021 | Artă și Design, Biografii, Memorii, Recenzii cărți

Vincent și Theo este o carte care prezintă mai mult decât două istorii de viață, prezintă relația dintre acestea, punctul comun – legătura dintre frați, în special, la maturitate.

Vincent și Theo Van Gogh au în comun mai mult decât ceea ce vine prin ereditate, au în comun iubirea față de artă, tendința spre suferință și recunoștința purtată unul față de celălalt. Deborah Heiligman, autoarea romanului, vorbește nu doar despre istoria familie Van Gogh, ci despre întregul context cultural în cadrul căruia ia formă geniul lui Vincent. Un rol important îl au prietenii celor doi frați care, deși apar treptat în viața lor, îi vor ajuta în carieră.

Vincent este spiritul creativ al familiei, dar care este susținut doar de fratele său. Dar spiritul creativ îi crează și probleme: resimte mult mai profund decât restul lumii situațiile din viață. Acesta este și motivul pentru care vor exista momente în care are atacuri de agresivitate, tinde și chiar reușește să se rănească.

Cu toate acestea, până ajunge să realizeze că arta este cea mai mare pasiune al lui, trece de la un domeniu la altul, se caută pe sine, trăiește unde și cum vrea și se află în conflict cu familia sa, rămasă acasă. Însă, așa cum reiese din titlul cărții, singurul cu care va menține o relație vie este fratele său, Theo.

Autoarea pune accentul pe relațiile familiale și nu numai, atât ale lui Vincent cât și ale lui Theo, relatează cum se manifestă, cum se simt în societate și cum, în ciuda tuturor momentelor și persoanelor, singura relație care rămâne constantă este cea dintre ei doi.

Cartea este o lectură relaxată, amănunțit structurată, cu titluri, subtitluri și imagini care fac referire la artă, pictură și, în mod special, la opera lui Vincent. Pentru a scrie acest roman, autoarea a citit corespondența celor doi, devenind un research foarte bine realizat.

Sunt clipe când nu-mi găsesc liniștea decât în certitudinea că nenorocirea nu mă va cruța nici pe mine.

Dincolo de ,,Noapte înstelată”, de picturile faimoase cu floarea-Soarelui și dincolo de povestea pictorului din Olanda care și-a tăiat urechea, între aceste pagini vei găsi un copil, un tânăr care se transformă. Devine un bărbat atât cu probleme uzuale cât și cu problemele unui geniu și care are două mari pasiuni: natura și pictura.

Totul vine ca o elogie la adresa iubirii fraterne și a recunoștinței reciproce. Ca o legătură care merge de la sprijin la capacitatea de a-l face pe celălat încrezător și ascultat. O relație autentică, reală, necondiționată, emoționantă și pe care o poți regăsi în multe cazuri, dar niciodată identică, niciodată la fel și niciuna precum cea dintre Theo și Vincent.

Titlu: VINCENT ȘI THEO. FRAȚII VAN GOGH
Autor: Deborah Heiligman
An apariție : 2019
Editura: ART
Nr. Pagini: 512
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 3989

Alte recenzii de la Deborah Heiligman:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Woman Down” de Colleen Hoover
Recenzie „Woman Down” de Colleen Hoover

De multe ori mă uit pe BookTok și văd fete foarte supărate pe o anumită carte, pe care o aruncă pur și simplu în celălalt colț al camerei. Mereu mă gândesc că eu nu aș putea face așa ceva, dar cred că tocmai m-am răzgândit cu această carte. DOAMNE!!!! Nu știu cum să o...

Recenzie „Evadare tăcută” de Lena Constante
Recenzie „Evadare tăcută” de Lena Constante

Lena Constante a fost o artistă plastică română, unul dintre primii decoratori din teatrul de păpuși românesc, scenografă, cooptată de Elena Pătrășcanu în echipa teatrului de păpuși Țăndărică. În tinerețe, sub conducerea lui Dimitrie Gusti, a făcut parte împreună cu...

Recenzie ” Întoarcerea din rai” de Mircea Eliade
Recenzie ” Întoarcerea din rai” de Mircea Eliade

Personalitatea divergentă și controversată a lui Eliade poate fi regăsită în ideile expuse și frământările interioare ale majorității personajelor din carte. Este o frescă a tinerei generații din anii 1930 reprezentată de un grup destul de compact de proaspăt...

5 1 vote
Article Rating
Irina Fodor a fost redactor Booknation.ro și a scris 94 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Fodor aici. Irina Fodor are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Viktor. Umbre sub soarele Braziliei”

X