Recenzie „Mireasma misterioasă a Munților Galbeni” de Yasuko Thanh

de | mart. 1, 2017 | Beletristică, Ficțiune, Istorie, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Iubirea în sine este ignoranță, uitare, un episod, iar inevitabilitatea sa nu ne întunecă anticiparea și nu schimbă lucrurile la care sperăm.

Mireasma misterioasă a Munților Galbeni este acel tip de lectură care te obligă să rămâi, de la început până la sfârșit, la limita dintre realitate și ficțiune.

Yasuko Thanah ia povestea reală a ”Conspirației otrăvirii” din Hanoi, din 1908, și o transpune unor noi dimensiuni, într-o sferă fantastică ce te împinge până la granița  cu coșmarul.

Totul începe cu dorința a cinci bărbați de a salva regiunea Saigon de sub dominația francezilor. Și cum ar putea face asta dacă nu prin trezirea spiritului patriotic al fiecărui vietnamez. Dar pentru acest lucru este nevoie de ei pentru scânteia dătătoare de curaj. Astfel ia naștere planul otrăvirii legiunii franceze ce va da startul, cred ei, unei revoluții care va salva atât Saigon-ul cât și Vietnamul de sub dominația cotropitorilor.

Numai nesăbuiții contau pe faptul că aveau să fie salvați. Cei puternici contau pe ei înșiși.

Dar lucrurile în viață nu se petrec conform planurilor noastre indiferent de cât de detaliate și precise ar fi ele. Spiritul omenesc este imprevizibil și în continuă schimbare. Iar personajele noastre nu sunt numai într-o continuă schimbare, ci și într-o continuă căutare de sine, de aspirații, de afirmare, de realizare atât profesională, cât și mai ales, spirituală.

Uneori, universul îți dă ce vrei, dar nu așa cum ți-ai dorit. Sau poate că nu-ți dai seama de ceea ce vrei până nu e prea târziu.

Povestea urmărește două planuri. Pe de o parte avem o luptă proprie a bărbaților, pe de altă parte avem o luptă a femeilor. Alergăm când la Khieu, Georges-Minh, Chang, Bao, Phuc și Birago, când la Mai, Thu și Dong. Fiecare personaj are de dus propria luptă, o luptă pe care o răsfrânge însă, asupra celor din jur.

Mânia fără acțiune e demoralizatoare.

Khieu fuge de propria familie, Georges-Minh încearcă să-și îndeplinească datoria de fiu fugând de propriile dorințe și înclinații, Mai se ascunde în brațele depresiei pentru a-și masca neputința, Thu își maschează setea de iubire prin rebeliune; și astea sunt doar o parte din problemele personajelor.

Pe tot parcursul lecturii avem o luptă cu du-te vino, cu reversul medaliei, unde ni se demonstrează că nici o acțiune nu rămâne fără ecou sau nepedepsită, fiecare personaj se vede pedepsit atât pentru acțiunile conștiente cât și pentru cele inconștiente.

Mireasma misterioasă a Munților Galbeni poate fi atât o poveste fantastică cât și o poveste de viață în care oamenii se lasă pradă tragediilor vieții, fiind constant bântuiți de fantomele deciziilor pe care le-au regretat că nu le-au luat.

O întreagă lume a morților ce exista în tandem cu lumea celor vii, ca o lume a umbrelor, una deasupra celeilalte.

Pentru mine, Mireasma misterioasă a Munților Galbeni a fost ceva nou, o poveste surprinzătoare pe care am încercat să o cataloghez constant. Citind despre fantomele strămoșilor ce ieșeau la lumină pentru a le aminti urmașilor să-și îndeplinească îndatoririle ce le parvin, tot alunecam în sfera fantasticului. Apoi, urmărind personajele, reveneam în realitate, dând noi conotații celorlalte bizarerii.

Așadar, ficțiune sau realitate? Voi în ce parte vă veți plasa atunci când pașii vi se vor pierde în minunata călătorie a lui Yasuko Thanh? Și, vor scăpa personajele noastre din ițele încurcate ale universului fără consecințe?

Titlu: MIREASMA MISTERIOASĂ A MUNȚILOR GALBENI
Autor: Yasuko Thanh
An apariție : 2016
Editura: RAO
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2390

Alte recenzii de la Yasuko Thanh:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 9 zile și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments