Recenzie „Sunt un campion- Corpul omenesc”

de | mart. 17, 2018 | Cărți pentru Copii, Cultură Generală, Educație, Recenzii cărți

Editura RAO ne invită la joacă în scop educativ. Şi nu o face oricum. Noul set de fişe interactive promite să ne captiveze atenţia de la mic la mare. O casetă frumos decorată ascunde minuni pentru creier, dar şi fascinaţie pentru copii.

Sunt un campion, ediţia Corpul omenesc, ne invită la joacă. Creată în special pentru copii de peste şapte ani, fişele tematice interactive, 50 la număr, ne ajută să învăţăm noţiuni despre corpul omenesc într-un stil creativ şi captivant.

Este de notat şi faptul că acest joc educativ nu este destinat doar copiilor, ci şi adulţilor. Părinţii pot organiza ora de joacă alături de copiii lor, învăţându-i noţiuni importante, jucându-se împreună. Nici măcar nu pot afirma că primul joc va fi mai greu.

Sunt un campion- Corpul omenesc este aşa de frumos şi captivant alcătuit încât cucereşte atenţia celor mici de la prima vedere. După primul joc, ţie ca adult, îţi va fi cel mai greu să ieşi din hora începută. Cei mici vor fi atât de fascinaţi încât vor cere să se joace la nesfârşit şi te vor invita şi pe tine la distracţie.

Regulile jocului:

Avem 50 de fişe, fiecare dintre ele cuprinzând o parte a anatomiei umane, dar şi activităţi ce pot influenţa corpul uman. Spre exemplu: inima, pielea, creierul, sportul, somnul, etc. Pe o faţă a fişei avem câte un set de întrebări legate, spre exemplu, de inimă. Pe verso, avem răspunsurile la cele trei întrebări. Fiecare răspuns corect este notat cu un punct, două puncte sau trei puncte, în ordinea celor trei întrebări.

Miză:

Dacă planifici ora de joacă cu un singur copil, poţi pune în joc o miză, un premiu, în funcţie de un anumit număr de răspunsuri corecte. Dacă ora de joacă are cel puţin doi copii în hora orei educative, deja lucrurile trec de norma interesantului. Cei mici vor face ei singuri o competiţie unul în faţa celuilalt pe baza propriilor cunoştinţe.

Rezultat:

Cei mici îşi testează cunoştinţele, adună informaţii noi, îşi dezvoltă simţul competiţiei şi devin fascinaţi de a afla lucruri noi despre corpul lor şi despre lumea înconjurătoare.

În ceea ce mă priveşte, odată descoperit Sunt un campion- Corpul omenesc de la Editura RAO, am dat startul orei de cunoaştere. Cu ce m-am ales? Cu tras de mânecă şi întrebat constant: scoatem jocul? De altfel, eu adultul, am dat startul jocului prin a le citi întrebările celor mici, lăsându-i pe ei să răspundă şi să-şi noteze punctele. Şi nici măcar nu a fost nevoie să le propun vreun premiu. Simpla senzaţie a competiţei i-a momit şi i-a vrăjit.

Dacă sunteţi în căutarea unui joc educativ pentru copii, Editura RAO vă oferă soluţia: Sunt un campion- Corpul omenesc. Distracţie şi cunoaştere într-un singur pachet. Singurul defect: provoacă dependenţă.

Setul de fişe interactive este disponibil şi pe site-ul Editurii Rao într-o casetă deosebită.

Titlu: SUNT UN CAMPION CORPUL OMENESC
Autor: -
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 50
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2773

Alte recenzii de la -:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments