Roșu și Negru este cronica unui plan îndrăzneț de parvenire, un plan subminat de inima omului. Munca, talentul și dedicarea personajului principal sunt eradicate de pasiune, senzualitate și uitarea adevăratelor valori.
Este povestea lui Julien Sorel, un tânăr de 19 ani, dintr-o familie săracă căruia viața îi oferă o șansă. O șansă spre o viață decentă, la un nivel social mai bun, o șansă nesperată distrusă de lăcomie și imaturitate. Este un bildungsroman, un roman care pleacă la drum cu un personaj imatur, neexperimentat și naiv, care trece prin experiențe ce îl transformă iremediabil, din păcate este o transformare negativă, din punctul meu de vedere, iar finalul lui oarecum previzibil și trist.
Fondul social este unul destul de tulbure. O Franță în plină reconstrucție. O Franță care l-a cunoscut și tocmai l-a pierdut pe Napoleon. O Franță ruptă între oameni care l-au admirat și oameni care l-au urât. O Franță care pândește mișeii și trădătorii. O Franță unde cuvântul liber se plătește greu. O Franță ce se pregătește pentru o nouă schimbare.
Sorel, tânăr și entuziast, este admirator al marelui Bonaparte, dar înțelege că această slăbiciune nu poate fi expusă. Născut într-o familie de condiție modestă, de tăietori de lemne, cu un tată și doi frați abuzivi, băiatul, bun cunoscător al limbii latine, primește o ofertă de muncă, ca preceptor într-o familie de vază, cu trei copii. Oferta este făcută de primarul orașului, din snobism și pentru consolidarea statutului social, dar Sorel, vrăjit de condițiile de trai și îmbătat de propria importanță, își permite să viseze că își poate depăși condiția. Relația amoroasă cu stăpâna casei, o femeie naivă, evlavioasă și destul de săracă spiritual este trambulina lui către cercuri mai înalte.
Caracterul lui Sorel este dezvăluit treptat atât prin introspecție, cât și prin propriile acțiuni. Deși, inițial, este demn de milă datorită situației sale precare, acesta își dezvăluie treptat adevărata față: cinic, ipocrit, ambițios, egoist, prefăcut, interesat de ascensiunea socială.
Deși are visuri înalte și aspirații sociale nobile, Sorel este înșelat de propria pasiune și senzualitate, iar convingerile lui sunt nesigure și fluctuează în funcție de toane și pasiuni. Nevoia de a fi acceptat, diferențele și umilințele la care este supus zilnic, ca secretar al Marchizului de La Mole în Paris, îl obligă să caute recunoașterea pe o cale mai obscură și lipsită de verticalitate. Seducerea fetei marchizului este primul pas, dar nu cel definitiv, deoarece fata, deși supusă greșelii, este mânată de orgoliu și greu de convins. Dar Sorel, aplicând o tactică perfidă, reușește să potolească pornirile arogante ale fetei și să se impună. Urmările, deși păreau a fi împotriva ei, nu-i aduc lui Sorel rezultate sperate.
Cartea este o frescă a vieții burgheziei din provincie, dar și a aristocrației pariziene, o analiză critică și defăimatoare. Profitând de slăbiciunile și vanitățile acestora, de interesele lor superficiale și meschine, Sorel își joacă cărțile și își urmărește mult dorita depășire a condiției umile.
Alte recenzii de la Stendhal:
