Recenzie ”Zi după zi” de David Levithan

de | sept. 8, 2021 | Ficțiune pentru Adolescenți, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Zi după zi” de David Levithan este un roman young adult veritabil. Are mister, dragoste adolescentină (aproape perfectă) și o doză generoasă de supernatural.

”Zi după zi” este primul volum al seriei ”Every Day” scrisă de David Levithan, primele două volume (”Zi după zi” și ”Încă o zi”) au apărut la editura Trei.

A este o entitate adolescentină care se trezește în fiecare zi în alt corp fie el de fată sau de băiat. Asta este singura ”viață” pe care A o cunoaște, nu știe de unde a venit și nici unde o să ajungă mâine. Știe doar unde se află acum.

Zi după zi A se trezește și încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre noua sa viață pentru a face cât mai puține stricăciuni în viața celui pe care îl înlocuiește și locuiește pentru 24 de ore. Niciodată nu stă mai mult sau mai puțin și niciodată nu revine în același corp pe care l-a mai vizitat.

A învățat de-a lungul timpului să se atașeze cât mai puțin de viața persoanei și de oamenii din viața persoanei în al cărei corp își petrece ziua. Dar, într-o zi, toate regulile sunt șterse. Într-o zi o cunoaște pe Rhiannon, iubita lui Justin, cel în al cărui corp se află în acea zi. Din această clipă toată existența lui A se învârte în jurul lui Rhiannon și fericirea acesteia.

Scriitura lui Levithan este neschimbată și în acest roman cu același angst adolescentin, inconfundabilele personaje americane tinere și pline de anxietatea specifică vârstei.

Spre deosebire de celelalte romane colaborative ale autorului, personajele din ”Zi după zi” deși aparent complexe nu ajung să aibă o poveste de fundal bine definită. Personajelor principale pare să le lipsească acel ceva mic în plus.

Personal, cel mai mare minus mi s-a părut lipsa informațiilor legate de A. Știu că ar trebui, teoretic, să facă parte din farmecul și misterul poveștii dar faptul că nu știm mai multe detalii despre originea condiției lui A mi-a răpit un pic din povestea generală.

”Zi după zi” este un roman ușor și perfect pentru concediu sau pentru un weekend liniștit.

Titlu: ZI DUPĂ ZI
Autor: David Levithan
An apariție : 2014
Editura: TREI
Nr. Pagini: 316
Limba: Română
Gen Literar: Young adult
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 1591

Alte recenzii de la David Levithan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ioana-Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 9 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ioana-Alexandra aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments