Recenzie ”Fata din Zlataust” de Ionel Teodoreanu

de | sept. 26, 2021 | Beletristică, Literatura Română, Recenzii cărți, Romantism, Suspans

„Fata din Zlataust” scrisă de Ionel Teodoreanu iarăși ne demonstrează cât de frumos și melodios scriu ai noștri. Nu trebuie să neglijăm literatura noastră română, pentru că așa perle nu se găsesc deseori printre cărțile renumite în toată lumea.

Când de-abia la începutul căii mele de cititor am citit „Lorelei” m-am îndrăgostit iremediabil de stilul lui Teodoreanu. Iar peste ani citind „La Medeleni” am înțeles că asta este un geniu, nu doar un noroc. Acum a venit rândul și operei „Fata din Zlataust” despre care știam cu siguranță că va fi un deliciu. Nu am greșit, chiar dacă aici autorul folosește un altfel de stil.

Lecturând mi-am dat seama că involuntar mă impun să mă opresc din citit pentru că cine știe când voi mai da de așa lectură.

Delia Enăchescu, eroina principală, este o fată minunată din toate punctele de vedere. Însă, la un moment dat, un anumit „Eu” decide să-și facă apariția în viața Deliei cu scrisori de dragoste și de ură în același timp. Delia e speriată și fascinată. Cum poate cineva să-i scrie ba cuvinte atât de dulci, ba să o batjocorească în ultimul fel. Dar asta nu e tot, deja și profesorii Deliei încep să primească scrisori, cum că Delia e o prostituată.

Teodoreanu prin scrierea sa a arătat cât de ușor o singură persoană poate manipula soarta unui om și să-l calce în picioare. Iar restul se vor bucura și încă vor arunca glod deasupra. Cât de mult m-a supărat atitudinea societății în această situație. Oamenii tind să proiecteze ce au mai rău în ei asupra altora și speră că astfel își vor spăla propriile păcate dacă atacă pe cineva sincer și pur.

Oamenii sunt orbi și surzi. Nu încearcă să analizeze mai complex sau măcar să caute dovezi înainte de a invinui de așa păcate. Le este de ajuns că este o fată tânără și frumoasă. Femeile sunt geloase și se bucură că Delia are așa o reputație rea.

Deja nu mai este Delia Enăchescu, ci „Fata din Zlataust”.

Tânăra și izgonita din societate Delia este nevoită să îndure totul cu tărie. Bunica care se află la spital după ce aude urâtele vorbe uită pe acea Delie pe care o știe și o ponegrește și ea. M-a durut acest moment în special, pentru că practic cel mai apropiat om nici măcar nu încearcă să o apere chiar dacă ar fi trebuit să o știe cu adevărat pe nepoata sa și cine este ea.

O scriere cu adevărat aparte, nu voi înceta să mă minunez.

Aș vrea cinci vieți de-a rândul să sufăr, că tu să rămâi așa cum ești, tânără; timpul să mă ardă pe mine numai, pe tine sa te lumineze. Pricepi tu prețul iubirii mele?

Titlu: FATA DIN ZLATAUST
Autor: Ionel Teodoreanu
An apariție : 1992
Editura: VENUS
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2588

Alte recenzii de la Ionel Teodoreanu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Anastasia Bodrug a fost redactor Booknation.ro și a scris 26 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Anastasia Bodrug aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments