Recenzie „Discursuri care au schimbat lumea” de Simon Sebag Montefiore

de | sept. 30, 2017 | Cultură Generală, Dezvoltare Personală, Educație, Istorie, Istorie, Lecturi Motivaționale, Recenzii cărți, Spiritualitate

   Discursuri care au schimbat lumea cu o introducere de Simon Sebag Montefiore este, din punctul meu de vedere, o carte absolut necesară pentru a înțelege elementele esențiale din trecut astfel încât să putem să găsim soluții pentru prezent și pentru viitor.

   Un discurs celebru nu reflectă doar adevărul epocii sale, ci captează deopotrivă marea minciună. Această minunată colecție de discursuri conține imnuri înălțătoare închinate valorilor democrației ce înglobează principiul decenței și al libertății pe care noi le prețuim, cuvinte înțelepte care luminează mințile. Dar putem, totodată, să citim câteva dintre cele mai detestabile discursuri care au întunecat orizonturile lumii libere. Discursurile rostite de monștrii istoriei sunt pentru omenire adevăratele lecții.

   Cartea conține peste cincizeci de discursuri și alocuțiuni istorice, începând de la Iisus din Nazaret cu mult cunoscutul Fericiți cei săraci cu duhul, continuând cu Regina Elisabeta I cu Am inimă și stomac de rege, mergând până la celebrii George Washington, Thomas Jefferson, Napoleon Bonaparte, Abraham Lincoln, fără să îi uite, bineînțeles, pe Churchill, Stalin, Hitler. Din paginile acestei cărți nu puteau lipsi nici John F. Kennedy, Martin Luther King cu celebrele Eu am un vis și Eu am văzut pământul făgăduinței, Nelson Mandela despre Un ideal pentru care sunt pregătit să mor și Liberi, în sfârșit, Indira Gandhi, Papa Ioan Paul al II-lea, dar și personalități mai actuale, în speță, Barack Obama cu afirmația sa conform căreia America este un loc unde toate lucrurile sunt posibile, Papa Francisc, Malala Yousafzai cu minunatul citat Un condei și o carte pot schimba lumea, Vladimir Putin și mulți alții.

Prin urmare, asta sunt eu…o fată printre atâtea altele ca mine.

Iar cuvântul- nu pentru mine, ci pentru toate fetele și toți băieții.

Îmi ridic glasul- nu pentru a striga, ci pentru ca aceia fără de glas să poată fi auziți.

Cei care au luptat pentru drepturile lor.

Dreptul lor de a trăi în pace.

Dreptul lor de a fi tratați cu demnitate.

Dreptul lor la egalitatea șanselor.

Dreptul lor de a fi educați.

Titlu: DISCURSURI CARE AU SCHIMBAT LUMEA
Autor: Simon Sebag Montefiore
An apariție : 2015
Editura: TREI
Nr. Pagini: 311
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2897

Alte recenzii de la Simon Sebag Montefiore:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments