Am terminat Regulile Jocului și nu pot spune decât că este una dintre cărțile rare ce se află pe raftul meu cu romane de recitit. Și o voi reciti curând deoarece este o mică bijuterie. Mi-a plăcut la nebunie, un deliciu literar, ce evocă o epocă de excepție pentru care eu am o mare slăbiciune. Nu vă dezvălui nimic, dar încă sunt sub vraja ciorapilor de mătase, a bătutului din gene, a mirosului de gin și prafului de pușcă, a acordurilor de jazz, a fumului de țigară, a flirtului grațios și a tocurilor cui ce par toate să se plieze perfect pe genul de citat: „Trimite flori. Fără vreun rând. Doar flori. Ele acoperă totul. Până și mormintele…”
Ohh, și apoi e și Katey care m-a cucerit iremediabil și fără drept de apel. Adevărul este că femeile anilor ’20-’30 cu stilul lor perfect accesorizat, coafuri artistice și desuuri fine, portțigarete proptite elegant în vârful buzelor atent rujate, tot glamour-ul ăla cochet și discret, care știau să trăiască clipa, să guste libertatea fără teamă, să-și proclame emanciparea, s-o susțină cu stil și să vadă dincolo de aparențe ca niște veritabile posesoare de ghioc sunt ideea mea de perfecțiune în modă, și nu numai în modă. Prin comparație, cât de nedreptățită mă face să mă simt. Ce lume frumoasă ar face din noi. Până una alta și până la recitire, explorez Viața în pădure, citindu-l pe Walden. Dacă citiți cartea veți înțelege și de ce.
Dar să revenim la regulile etichetei. Regulile din acea epocă, pentru că în epoca noastră, eticheta este deja încadrată la arhaisme, considerată inutilă și privită cu dispreț, din păcate.
Nu vreau sub nicio formă să vă stric lectura, nu vreau să vă dezvălui nimic. Vreau doar să purcedeți fără așteptări, vreau să vă relaxați, să ștergeți griul contemporan, vreau să vă teleportați într-un pub fără pretenții, dar cu muzică bună, vreau să simțiți cum jazzul vă gâdilă tălpile, cum vă provoacă la mișcare. Vreau să uitați de toată rutina și urâțenia asta de viață la care suntem constrânși. Vreau să vă simțiți alive. Vreau să văd că o maslină aranjată artistic pe buza unui pahar plin cu o băutura incoloră, insipidă și inodoră poate convinge toată energia și pofta de viață din voi să iasă la dans. Vreau să citiți cartea asta și să trăiți. Să trăiți pe bune, dar elegant și discret și doar pentru sufletul vostru. Uitați materialul, nu există. Viața nu e un castel de bancnote. Viața e simț și clipă și extaz. Câteva instantanee din Manhattanul anilor ’30, o lume plină de glamour și decadentă, de diferențe culturale și de clasă, de așteptări și lupta pentru ascensiune și prestigiu social. O epocă în care Criza Economică a complicat lucrurile mai tare decât erau deja, a refuzat unora lucrurile cu care erau obișnuiți și i-a obligat să lupte prin toate mijloacele pentru a redobândi ceea ce moșteniseră prin nume.
O epocă când eleganța se rezuma la atitudine, la zâmbet discret, la ținută clasică, simplă și de bun gust. Pe vremea când naturalețea era preferată perfecțiunii închipuite prin ajustarea trupului cu ajutorul intervențiilor chirurgicale. O epocă care obliga bărbatul să fie bărbat și în care femeia știa să-și poarte imperfecțiunile și calitățile cu eleganță și stil ca pe o semnătură autentică.
Sper să vă fi convins să citiți cartea aceasta și să vă bucurați de personalitatea puternică a lui Katey, să vedeți prin ea frumusețea și nevoia feminismului, ăla pur și curat pentru care ar trebui să luptăm toate, chiar și în zilele noastre când ni se dă peste nas cu egalitatea. Egalitatea astea mincinoasă și mârșavă care a ajuns să mă scârbească de multe ori, că atunci când, par exemple, îmi aprind o țigară pe o stradă plină de cupluri în vârstă care mă privesc ca pe ultima cârpă. Offf, emanciparea, câtă luptă o să mai ducem și cât de tare merităm să o ducem! Și cât de puternică și frumoasă și merituoasă mă simt după această lectură. Încântarea e atât de aproape de fericire și adevărul e că de multe ori surclasează fericirea. Pentru simplu fapt că te face să te simți bine în propria piele. Fericirea plecă din propria piele și dacă nu te cuprinde peste tot e ca o rochie prost croită; nici când e prea largă nu-i bine, că te dezavantajează, dar când pică pliul perfect pe coapsă, mângâie mai duios și mai reconfortant ca orice bărbat și abia atunci intră încântarea în scenă. Care e de la tine și doar pentru tine. Nu te îmbraci pentru cei care se holbează, ci pentru tine și satisfacția ta de a fi femeie și frumoasă, nu trăiești pentru alții, ci doar pentru mulțumirea ta sufletească. Știi ce zic? Nu știi? Atunci citește Regulile….și vei înțelege.
Alte recenzii de la Amor Towles:
Îmi era dor sa citesc o recenzie de-a ta! Clar, m-ai convins sa citesc cartea! 🤗