Recenzie ”Reciclarea Ambalajelor” de Daniela Maria Ene

de | feb. 11, 2023 | Cărți Tehnice, Recenzii cărți

Daniela Maria Ene este inginer chimist cu o vastă experiență în sectorul de reciclare, fiind atât profesor de tehnologie-chimică, cât și antreprenor în cadrul unei firme de valorificare a deșeurilor de mase plastice. În anul 2022 a publicat cartea care face subiectul acestei recenzii, ”Reciclarea ambalajelor. Ghidul începătorului în 10 pași”, prin care și-a propus să sistematizeze toată experiența sa și astfel să li se adreseze tuturor celor care iau parte direct sau indirect la producerea și reciclarea deșeurilor: generatori de deșeuri, colectori de deșeuri, responsabili de mediu, gestionari de depozite, funcționari cu responsabilități în zona de mediu, studenți de la facultățile de profil, ecologiști și, nu în ultimul rând, profesori și formatori.

Învață să reciclezi de la reciclatori!

Cartea este structurată în 10 capitole, primele 3 fiind introductive și informative la nivel de noțiuni și tipologii deșeuri. Astfel, vei putea înțelege care este simbolul recicării (pe care-l vedem pe mai toate produsele), ce câștigăm reciclând, câte tipuri de materiale reciclabile sunt și ce se întâmplă cu deșeurile care nu sunt reciclabile.

În capitolul al 2-lea vei putea descoperi totul despre Ambalaje: ce este ambalajul, cine este responsabil de ambalaj – de unde pornește responsabilitatea și la cine se termină – un subiect extrem de complicat în societatea noastră care reciclează atât de puțin și se comportă atât de iresponsabil de prea multe ori. De asemenea, vei putea afla câte tipuri de ambalaje există, ce este ambalajul reutilizabil, ce sunt ambalajele greu de reciclat și multe altele.

Capitolul al 3-lea este dedicat informării asupra Deșeurilor: ce este și cum se codifică deșeurile, cum se colectează, ce sunt deșeurile curate și de ce reciclarea începe în bucătărie și nu la pubelă, cum probabil credem mulți, respectiv cum se tratează, evaluează și depozitează deșeurile.

Următoarele 6 capitole se ocupă rând pe rând de fiecare tip de reciclare, în funcție de materialul ambalajelor, și anume:

  • reciclarea ambalajelor din plastic
  • reciclarea ambalajelor din carton și hârtie
  • reciclarea ambalajelor din lemn
  • reciclarea ambalajelor textile
  • reciclarea ambalajelor din sticlă
  • reciclarea ambalajelor din metale

Fiecare dintre aceste capitole va oferi noțiuni introductive, chiar scurtă istorie după caz, cât și noțiuni tehnice care vor fi apreciate mai ales de cei care studiază subiectul reciclării sau care lucrează în domeniu.

Capitolul 10 vorbește despre impactul pe care-l avem fiecare dintre noi asupra mediului și cum deșeurile pe care le producem influențează ecosistemul în care trăim, producând victime. Vei putea afla de ce acest material care ne-a schimbat viața tuturor în ultimul secol, plasticul, este și cel mai mare inamic. De asemenea, vei putea afla mai multe și despre biodegradare/compostare și cât de importat este să ne asumăm responsabilitatea pentru deșeurile pe care le producem deoarece există unele care vor rămâne în urma noastră până la… 1 milion de ani! (afli care este acest deșeu tot în carte).

Cartea scrisă de Daniela Maria Ene este deschizătoare de minți și este crucială pentru a ne putea asigura că cei care vor veni după noi, dar și noi, în cazul celor mai tineri, vom aveam un viitor în care nu va trebui să alegem între confort și sănătate, un viitor care nu va condamna copiii copiilor noștri și nici milioanele de specii de animale și plante la boală, suferință sau… dispariție.

Dacă dorim o schimbare, momentul potrivit să începem e acum, iar cartea ”Reciclarea Ambalajelor” ne va servi drept un ghid excelent în această călătorie. Vă invităm să descoperiți cartea și să faceți alături de noi schimbarea de care avem cu toții nevoie.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE casacartii.ro

Titlu: RECICLAREA AMBALAJELOR
Autor: Daniela Maria Ene
An apariție : 2022
Editura: CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ
Nr. Pagini: 267
Limba: Română
Gen Literar: Stiinte
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 4472

Alte recenzii de la Daniela Maria Ene:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

3 1 vote
Article Rating
Booknation.ro este redactor Booknation.ro de 12 ani, 1 lună, 29 zile și a scris până acum 779 articole. Se află pe poziția 1 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Booknation.ro aici. Booknation.ro are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro 🙂
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments