Ambientul și scena socială nu m-au convins. Am trăit tot timpul lecturii cu impresia că sunt undeva în sec. 20, pe la 1900 și un pic sau cel mult între cele două războaie mondiale. Dar am fost influențată și de subiectul expus care pare desprins din alte epoci. Nu prea vrei să crezi că astfel de lucruri se pot întâmpla în vremurile noastre, în contemporan. Par povești de groază de spus la gura sobei. În rest, în ceea ce privește povestea și modul în care e redată, cred că este indicat să o citești în preajma sărbătorilor când suntem mai sensibili, mai deschiși, mai avizi de acte de bunătate și povești emoționante și lacrimogene. Este dovada că esențele puternice se păstrează în recipiente mici. Cu alte cuvinte, doar 100 de pagini, dar care reușesc să transmită destul de multe emoții.
Este dovada că răul se poate întâmpla oricând, oriunde și oricui și stă mereu la pândă, este dovada că inima umană poate fi și bună și nebună, dar este și dovada că orice lucru nefăcut poate fi un rău la fel de mare ca cel făcut, că puțin câte puțin, pas cu pas se pot îndrepta lucrurile, că puterea stă în fiecare dintre noi și dragostea are forța să schimbe o realitate teribilă. Este o poveste despre umanitate și empatie, despre egalitate de șanse, despre conștiință. Este lupta dintre frica de a te expune oprobiului public și compasiunea din care izvorăște dorința de a ajuta și bucuria pe care o primești la schimb. Este despre datoria fiecăruia dintre noi de a fi om.
The worst was yet to come, he knew. Already he could feel a world of trouble waiting for him behind the next door, but the worst that could have happened was also already behind him; the thing not done, which could have been – which he would have had to live with for the rest of his life. Whatever suffering he was now to meet was a long way from what the girl at his side had already endured, and might yet surpass.
Mi s-a părut interesant că personajele feminine (exceptând victimele) sunt portretizate ca fiind rele sau pragmatice sau indiferente (niciodată empatice), iar personajul principal, un bărbat, le arată ce înseamnă umanitatea. Este puțină discriminare aici, nu?! Sau doar eu am simțit-o? Păcătoasa (de fapt victima inocentă) este arătată cu degetul doar de femeile cinstite (de fapt corupte sau ipocrite).
It was easy to understand why women feared men with their physical strength and lust and social powers, but women, with their canny intuitions, were so much deeper: they could predict what was to come long before it came, dream it overnight, and read your mind.
Conștiința lui Bill este singura care pare pusă la încercare. Și din cauza modului simplu și a condiției umile a lui Bill, a trecutului lui, a situației lui financiare și familiale, a gândurilor lui mult prea inocente pentru un bărbat ajuns la vârsta a doua, te duci cu gândul la o poveste, la un basm (gen Fetița cu Chibrituri, dar cu altfel de final). Poate un pic de complexitate ar fi schimbat potențialul cărții, i-ar fi dat o altfel de greutate emoțională, una percepută mai acut, ca un avertisment sau un semnal.
He thought of Mrs Wilson, of her daily kindnesses, of how she had corrected and encouraged him, of the small things she had said and done and had refused to do and say and what she must have known, the things which, when added up, amounted to a life. Had it not been for her, his mother might very well have wound up in that place. In an earlier time, it could have been his own mother he was saving – if saving was what this could be called. And only God knew what would have happened to him, where he might have ended up.
Până la urmă este doar o poveste scurtă (și puțin cam sentimentală) despre datoria fiecăruia dintre noi de a face lucrul corect.
Why were the things that were closest so often the hardest to see?
Alte recenzii de la Claire Keegan:
