Recenzie Mcdonaldizarea societăţii de George Ritzer

de | nov. 26, 2014 | Educație, Recenzii cărți, Sociologie, Științe Umaniste

RitzerChiar în capitolul de început al volumului „Mcdonaldizarea societăţii” ni se spune că „Restaurantul McDonald´s este una dintre afacerile a căror dezvoltare a avut cea mai mare influenţă asupra societăţii contemporane.”

Cu toate acestea, pe măsură ce lecturăm, ne dăm seama că această carte „nu este o lucrare despre McDonald´s şi nici măcar despre industria fast – food, deşi în paginile următoare se va vorbi frecvent despre ele. Atenţia pe care o acord restaurantului McDonald´s ( ca şi industriei din care face parte şi în dezvoltarea căreia a avut un rol crucial) se datorează faptului că serveşte aici ca exemplu definitoriu, ca pradigmă a unui proces vast pe care eu îl numesc mcdonaldizare, adică procesul prin care principiile restaurantului fast – food ajung să domine tot mai multe sectoare în societatea americană, precum şi în restul lumii.”, se precizează în paginile cărţii.

Din punctul meu de vedere, această carte este un aliat perfect şi un instrument de nădejde pentru studenţii care sunt preocupaţi de ştiinţele umaniste. Volumul în sine este , după cum autorul însuşi o defineşte, „o lucrare teoretică de critică socială.”

„Mcdonaldizarea societăţii” se remarcă prin datele statistice actuale, argumentele solide, cercetările amănunţite, precum şi prin analiza  numeroaselor sectoare din societatea contemporană. În acest volum vom găsi informaţii importante atât despre McDonald´s în sine, cât şi despre Starbucks, IKEA, KFC, Web 2.0, Disney, E-bay şi multe alte elemente care ne definesc societatea.

Faptul că lucrarea nu este scrisă pentru a blama fenomenul McDonald´s, ci doar pentru a prezenta obiectiv schimbările pe care mcdonaldizarea le-a produs în contemporan, este un motiv suficient pentru a recomanda acest volum.

Cei interesaţi în ştiinţele umaniste pot să beneficieze de pe urma acestei cărţi şi prin intermediul bibliografiei bogate de la final, respectiv prin numeroasele sale referinţe.

George Ritzer este un sociolog american, profesor şi autor. Acesta este specializat în globalizare, metateorii, modele de consum şi teorii sociale moderne şi postmoderne.

Titlu: MCDONALDIZAREA SOCIETĂŢII
Autor: George Ritzer
An apariție : 2011
Editura: COMUNICARE.RO
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5719

Alte recenzii de la George Ritzer:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Iulia Drăghici a fost redactor Booknation.ro și a scris 120 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Iulia Drăghici aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments