Un roman musai îmbibat cu basme și lacrimi
Îmi voi începe recenzia prin a mărturisi că „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, de Fredrik Backman, este, dacă îmi amintesc bine, singura carte care m-a făcut să plâng atât de mult. Deși în aparență simple, poveștile bunicii trăsnite, transpuse treptat în realitatea cotidiană a Elsei, sunt de o profunzime și intensitate emoțională extraordinare. Acestea îi relevă nepoatei sensul vieții și valori precum curajul, iertarea, iubirea etc. Seară de seară, cele două prietene călătoresc în Tărâmul-Aproape-Treaz, unde se află șase împărății:
- Miamas, de unde vin toate poveștile mai acătării;
- Mirevas, unde se păzesc visele;
- Miploris, acolo unde se păstrează toată tristețea din lume;
- Mimovas, de unde vine toată muzica;
- Miaudacas, împărăția curajului;
- Mibatalos, unde au crescut cei mai viteji ostași care s-au luptat cu înfiorătoarele umbre în Războiul-fără-Sfârșit.
Două lumi paralele
La început eram foarte confuz din cauză că nu înțelegeam ce legătură au poveștile bunicii cu ceea ce se întâmplă în viața Elsei. Însă, odată cu înaintarea lecturii, am înțeles cât de frumos se îmbină cele două lumi paralele, cea reală și cea imaginară. Personajele din scara blocului în care locuiește Elsa, centrul acțiunii, se vor regăsi treptat în cele din Tărâmul-Aproape-Treaz. Până ce am terminat cartea, toate ciudățeniile și întrebările care mi s-au ivit în minte au fost lămurite. Așa că, dacă încă nu ai terminat romanul, dar ești cam bulversat de cele două povești paralele, îți recomand să continui, pentru că până în final toate lucrurile se vor lega armonios între ele.
O fetiță altfel
Elsa nu e ca toți ceilalți. Din această cauză, nu are prieteni, este hărțuită la școală și chemată adesea în biroul directorului. Norocul Elsei e că are o bunică care e și ea altfel și care iși protejează nepoata constant! Romanul acesta m-a învățat cât de puțin trebuie să îți pese de părerea anumitor persoane. Fii altfel și mândrește-te cu asta! Prietenii vor veni și ei, așa cum îi spune bunica Elsei.
„Așa că profesorii n-au dreptate. Elsa n-are dificultăți de concentrare. Doar că se concentrează pe lucrurile care merită.”
„Doar oamenii care sunt altfel schimbă lumea, ăia normali n-au schimbat nici măcar un rahat”, obișnuia bunica să spună.
„Așa se ține piept împielițaților care-ți poruncesc ce ai și ce n-ai voie să faci. Faci și gata, ce dracu’!”
Bunica trăsnită
Bunica Elsei este acel tip de bunică care e în stare să sară ilegal gardul de la maimuțele dintr-o grădină zoologică. Chiar dacă va ajunge la secția de poliție, unde toți polițiștii îi știu obiceiurile altfel, ea va continua să împroște cu noroi (la propriu!) în oamenii legii doar pentru a-și face nepoata să uite că a fost batjocorită de niște fete la școală. Ceea ce Elsa nu știe e viața bunicii de dinainte de nașterea fetiței, o viață care ascunde multe secrete. Va afla Elsa vreodată cum a fost bunica ei înainte să o cunoască personal? Și, dacă da, va reuși să o ierte? Vă las pe voi să aflați!
Credința în povești
Poveștile au un rol primordial în viața celor două prietene. Ele interferează cu lumea reală, îi dau un sens și o fac să strălucească. Îi permit celui care crede în ele să vadă dincolo de monotonia insipidă a realității cotidiene.
Trebuie să crezi. Așa zicea bunica mereu. Trebuie să crezi în ceva, ca să poți înțelege poveștile. „Nu să crezi în ceva bătut în cuie, dar să crezi în ceva, altfel n-ai decât s-o dai dracului de treabă!”
Monștri din tristețe
Mi-a plăcut mult modul în care ajunge cititorul să cunoască și să iubească personajele. Dacă la început Britt-Marie e doar o bătrână enervantă, care are ce are cu asociația de proprietari, confortul și bunăstarea tuturor sau cutuma, spre final vei fi surprins de cât de prost ai judecat-o inițial! La fel și cu doamna cu fustă neagră și perfect călcată care bea în fiecare noapte și strigă la proprietari să închidă apa. Acestea sunt doar două exemple, însă toate personajele scării de bloc în care trăiește Elsa ni se vor înfățișa în fața ochilor într-o cu totul altă lumină la sfârșitul cărții. Până doar și pentru asta și tot merită citită cartea! Elsa conștientizează că oamenii enervanți, cicălitori sau bețivi pot ajunge în această stare din cauza tristeții. Neștiind durerea ce se află în spatele comportamentului lor, nu avem dreptul să îi judecăm. Ei sunt monștri din tristețe.
Înțelegerea vieții
Personal, prin acest roman consider că autorul a exprimat, mai mult decât o poveste duioasă, o filosofie de viață, o viziune care, deși poate părea simplă, e foarte profundă. Am simțit că, citind „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, Elsa m-a luat de mână și mi-a arătat cum să înțeleg viața.
A, era să uit! Tu unde te-ai regăsit mai mult? În bunica cea trăsnită și haotică sau în mama ordonată și care se stăpânește?
Dacă ți-a plăcut acest roman, poți încerca și alte cărți scrise de Backman. Aici găsești câteva recenzii Booknation la alte cărți scrise de autor:
- Un bărbat pe nume Ove;
- Un bărbat pe nume Ove (altă recenzie);
- Un bărbat pe nume Ove (și încă una);
- Scandalul;
- Britt-Marie was here.
Alte recenzii de la Fredrik Backman:
