Cu un titlu simplu, fără pretenții, tânărul critic literar Daniel Cristea-Enache scrie o carte document. Convorbiri cu Octavian Paler adună întrebări și răspunsuri venite din cele mai controversate teme din viața personală și profesională a lui Octavian Paler. De fapt chiar și acesta mărturisește mai tânărului său interlocutor că primește cu mare bucurie această serie de întrebări dintr-un motiv foarte personal. Pe Paler l-ar fi atras un subiect principal care să sublinieze destinul lui ca om cu probleme și abia în al doilea plan cel de scriitor.
Convorbirile au început în noiembrie 2005 și s-au sfârșit în anul 2007 în primăvara. Așadar aproape doi ani de zile cei doi au creat material pentru cartea despre care scriu astăzi și pe care o recomand cu mare drag celor care doresc să afle și mai mult decât știu deja despre autorul lor preferat dar și celor care vor un fel de sursă sigură care să confirme sau să infirme anumite păreri pe care și le-au făcut despre Octavian Paler. Și aici mă gândesc în special la relația lui Dumnezeu și religia sau implicarea lui în reacțiunea din perioada comunismului.
Mi-a plăcut mărturisirea lui Daniel Cristea-Enache referitoare la structura întrebărilor pe care le pregătise pentru scriitor. I-a fost destul de ușor să formuleze prima întrebare dar greul a venit după prima intervenție a autorului Autoportretului într-o oglindă spartă. De la o zi la alta dialogul devenea un jurnal în toată regulă pentru că Octavian Paler și-a exprimat dorința de a-și data răspunsurile la întrebările care i de adresau.
Pentru că inteligența autorului cărții adăugată la admirația sinceră pe care o are față de cel pe care îl intervieva au permis exprimarea liberă, sinceră, francă și fără bariere de nici un fel, cartea poate fi considerată (cum de altfel va remarca și O. Paler) o colecție de reflexii ale unui scriitor în fața unui tânăr căruia i se atribuie mai mult condiția de psihiatru decât cea de critic literar.
Începând cu mărturisiri legate de cartea de căpatâi a scriitorului sau cele referitoare la familia sa, în special tatăl său pe care l-a venerat și continuând cu răspunsuri la teme ca Revoluția din 1989, sau ruptura dintre el și lumea de azi, Paler se descrie cititorului cu multă autenticitate și fără subînțelesuri de nici un fel.
Citind-o veți afla de asemenea părerea lui Octavian Paler despre experiența sa în America și cât de singur s-a simțit aici, despre cum trebuie văzut în opinia sa conflictul între generații dar și despre figura care îl fascinează cel mai mult din toată literatura universală, și anume comportamentul cavalerului de la Mancha, don Quijote.
Convorbiri cu Octavian Paler este o carte foarte interesantă, utilă pentru cei care vrem să avem o imagine cât mai veridică asupra personalităților care au influențat literatura noastră contemporană.
![cartea CONVORBIRI CU OCTAVIAN PALER](https://booknation.ro/wp-content/uploads/2014/12/convorbiri-cu-daniel-cristea-enache_1_fullsize-e1419782595259.jpg)
Trebuie să citesc această carte