Recenzie „Destine la limita” de Katie McGarry

de | sept. 17, 2017 | Beletristică, Ficțiune pentru Adolescenți, Recenzii cărți

De ceva timp tot căutam cărți emoționante, cu un mesaj și un impact asupra cititorului.

Slavă cerurilor, am găsit-o pe Katie cu Destine la limită, care nu numai că mi-a împlinit dorința, dar mi-a și rămas în minte și în inimă.

Echo Emerson a fost o adolescentă normală, populară, cu un iubit râvnit de toate fetele, dar cu o situație familială sensibilă. Viața ei este zdruncinată încă de la moartea fratelui său îndrăgit, însă ceea ce o schimbă total, este o noapte despre care nu-și poate aminti nimic. Cicatricile de pe brațele sale îi sunt permanent un memento că mama sa bipolară a vrut să-i facă rău, însă nu știe motivul și asta o supără.

După doi ani de la accidentul din acea noapte teribilă, autoarea ne-o prezintă pe Echo în cabinetul asistentei sociale din liceul la care învață, împreună cu tatăl și cu mama sa vitregă. O variantă a ei aflată la polul opus celei de dinaintea accidentului. Se pare că pentru a uita de trecut, tatăl o încurajează pe Echo să exceleze la școală, cu toate că pasiunea ei este alta.

Cu o fire artistică, Echo moștenește talentul mamei sale în pictură, iar capitolele din perspectiva sa au unele tente poetice și profunde. Ceea ce o înspăimântă însă, este probabilitatea moștenirii și a bolii mintale.

Ceea ce caută toți din familia Emerson în prezent, este normalitate și sunt dispuși să facă sacrificii.

Dar când în viața lui Echo apare Noah, lucrurile par să se schimbe puțin. Deși este cunoscut după incidentele sale cu tutorii la care a locuit, și după atitudinea de băiat rău care caută probeme, avem șansa de a pătrunde în mintea lui și de a-i cunoaște povestea.

Amândoi au secrete întunecate. Echo este într-o permanentă luptă cu trecutul, în care crede că este singură. Noah luptă pentru a câștiga vizitele cu frații săi adoptați de o altă familie, în timp ce știe că este pe cont propriu.

Ceea ce află amândoi este că au multe lucruri în comun. Între ei se instalează o relație care evoluează treptat și cei doi ajung complici, prieteni, iar mai apoi iubiți. Ambii își doresc vechea viață, sau măcar normalitate, dar ce trebuie ei să învețe este că destinul le-a pregătit altceva și că mereu există o soluție pe care o vor găsi împreună.

Destine la limită te va lăsa fără cuvinte. E un roman despre familie, iubire, trădare și priorități. Despre niște adolescenți care luptă în propria viață pentru propriile dorințe.

Titlu: DESTINE LA LIMITA
Autor: Katie McGarry
An apariție : 2013
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 432
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2472

Alte recenzii de la Katie McGarry:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Irina Nicoleta a fost redactor Booknation.ro și a scris 55 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Nicoleta aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments