Luptă, rab
dă și vei trăi ne vorbește despre o tragedie care te lovește pe neașteptate și îți schimbă viața pentru totdeauna, iar de data această nu este vorba despre o ficțiune, ci despre un om cât se poate de real, care a ajuns până în pragul morții și îndrăznesc să spun chiar dincolo de el, un om care a găsi în suferință o scară către cer, un om care s-a abandonat în mâinile lui Dumnezeu nădăjduind până în ultima clipă că va trăi, pentru că știa că misiunea lui pe pământ nu se încheiase. Acest om este părintele Butoiu Ionuț.
Am ezitat inițial să scriu o recenzie pentru o astfel de carte, cuvintele mele, oricât de îngrijit alese, nu vor putea descrie niciodată sentimentul de părtășie la minunea salvării și vindecării părintelui Butoiu Ionuț, de emoție, de fragilitate, de agonie și în același timp de extaz. Părintele este o mărturie vie a lucrării puternice a Proniei dumnezeiești în zilele noastre.
Nerăbdător să vadă marea pentru prima data, a urcat pe o stâncă și într-o secundă de neatenție a plonjat cu capul înainte, suferind o secțiune completă de coloană cervicală. Cu trupul paralizat de la bărbie în jos, dar totuși conștient, părintele zăcea pe fundul mării contemplându-și propriul sfârșit. Nu îmi pot imagina groaza prin care trece un om care se îneacă, un om care înțelege că viața lui se va sfârși în doar câteva secunde, care știe că va lăsa în urmă tot ceea ce iubește, toate dorințele și toate promisunile pe care nu le va putea îndeplini niciodată.
Ma gândeam la cei dragi, la părinții mei și că nu o să-mi văd niciodată soția și copilul, că nu voi fi prezent la nașterea copilului nostru care urma să vină pe lume în mai puțin de două luni. Mă gândeam că familia mea va suferi enorm (..) mă gândeam la fetița mea care abia îmi zisese “tata” și că viitorul meu copil nu își va cunoaște tatăl. Și în această disperare, mi-a venit un gând salvator: “Să mă rog “…
Și rugăciunea rostită din adâncul inimii, cu ultimele puteri, când aproape că nu mai avea nicio speranță, a fost ascultată, iar răspunsul Maicii Domnului este doar prima intervenție divină dintr-un lung șir de întâmplări minunate.
Nu te teme, o să te scot de aici, dar mai întâi trebuie să vezi ceva în apă
După ce a văzut puntea dintre viață și moarte și alte taine ale acestei lumi la care nu îndrăznim nici măcar să ne gândim, a fost scos în mod miraculous din apă și adus cu grijă la mal, unde a fost găsit de turiști. Drumul părintelui până la spitalul din Constanța, nedumerirea medicilor care au crezut că apartul de RMN era stricat întrucât detectase leziuni incompatibile cu viața, transferul la Spitalul Bagdasar-Arseni din București și verdictul medicului neuro-chirurg Dr. Florin Exergian sunt momente atât de reale, atât de bine detaliate, încât poți simți cum moartea îți suflă în ceafă la fiecare paragraf, cum sufletul ți se zbate de durere pentru un altul pe care simți că îl cunoști de o veșnicie, dar mai ales, cum Dumnezeu este prezent în mijlocul celor mai înfiorătoare furtuni ale vieții noastre.
Traumatism vertebro-medular la nivelul C1-C5, cu moarte iminentă.
—Domnule doctor, am șanse să mă vindec?
—Nu, domnule, din păcate vei muri în câteva ore.
Și din fericire s-a înșelat, părintele trebuia să trăiască pentru că avea de respectat promisiunea pe care o făcuse la hirotonie, aceea de a ridica în curtea spitalului din Câmpina o biserică. Orele critice s-au scurs și doctorul a decis fixarea unui halou cu un cadru metallic pentru stabilizarea coloanei fracturate, dar printre cuvintele scrise pe hârtie, care descriu această procedură medicală, poți auzi țipetele de agonie pentru care nu a găsit o formă grafică potrivită și poți simți amărăciunea lacrimilor care s-au uscat pe obraji odata cu cerneala.
—Urmează chinul părinte, dar fii tare, te rog!
—Mai e puțin…mai rabdă puțin.
—Nu mai reizist, nu mai pot domnule doctor!
Experiențele trăite pe patul de spital, îndemnurile constante ale Maicii Domnului printre care Luptă, rabdă și vei trăi!, sacrificiile făcute de cei care îl iubesc, curajul doctorului Exergian de a performa o operație pe care puțini au curajul să o facă, refuzul medicului anestezist de a se da bătut chiar când credeau că părintele a pierdut lupta cu viața, toate acestea sunt întâmplări care îți schimbă complet părerea despre viață și despre modul în care Dumnezeu lucrează prin oameni.
Nu știu cât a durat resuscitarea la care eu asistam neputincios, la un moment dat, medical Exergian și-a scos mânușile chirugicale, și-a dat la o parte masca de la gură și a excalamat dezamăgit “îmi pare rău pentru el”. (…) Doar medicul anestezist continua să spere în șansele mele, îmi apăsa pieptul cu putere și spunea sacadat, roșu la față de efort “hai măi, hai măi, hai măi”
—Scrie în fișa pacientului: decedat la ora 10 și 15 minute.
—Am un semn, a revenit, crește, are puls, are puls… chemați-l pe domnul doctor!
Salvat de la moarte, dar paralizat pe viață, părintele nu a încetat să spere că într-o zi va putea să slujească Sfânta Liturghie în biserica pe care i-o promisese lui Dumnezeu și pentru credința sa, miracolele au continuat să se reverse precum o cascadă menită să le schimbe inima chiar și celor care ascultau cu scepticism și uneori cu amuzament rugăciunile pe care nu se sfia să le rostească cu voce tare. Povestea nașterii fiului său, al cărui nume îi este descoperit în vis, cuvintele profetice care par în momentul rostirii lor expresia naivității și a neputinței umane de accepta realitatea, botezul pruncului abia nescut care îi redă preotului capacitatea de a-și mișca mâinile, te fac să te întrebi dacă există cu adevărat un plan al lui Dumnezeu, o lucrare pregătitoare, mai profundă și mai măreață decât ne-am fi putut imagina. Externat din spital, părintele participă la Taina Sfântului Maslu, unde peste cinzeci de preoți s-au rugat cu lacrimi, devotament și iubire nemărginită pentru vindecarea sa. La numai o ora după slujbă…
…fără să realizez în ce situație mă aflu, uitând pur și simplu că sunt paralizat, m-am ridicat firesc din căruciorul meu, direct în picioare, spunând rugăciunea într-o liniște mormântală. Nici mie nu imi venea să cred. (…) Auzisem de vindecări miraculoase, dar acum trăiam o minune pe pielea mea.
Mărturia celor întâmplate se încheie cu povestea ridicării bisericii în curtea spitalului din Câmpina, locul în care părintele Butoiu Ionuț se roagă acum pentru sufletele celor aflați în suferință, slujindu-i lui Dumnezeu, care nu săvârșește minuni pentru o singură persoană, ci spre folosul tuturor celor care au citit și vor citit această care-mărturisire și vor descoperi în ea calea propriei vindecări:
Luptă, rabdă și vei trăi!
Tu ai citit această carte?
Alte recenzii de la Preot Butoiu Ionuț:
