Recenzie „Nu tăcea!”, de Maryam Alieva

de | sept. 7, 2021 | Jurnale, Memorii, Psihologie, Recenzii cărți

„Te iubesc necondiționat pentru că exiști. Acest lucru nu se va schimba și nimic în lume nu-mi va schimba atitudinea față de tine. Ține minte, orice ți s-ar întâmpla, oricât de înfricoșător, dureros, rușinat n-ai fi – te voi susține întotdeauna. Vom face față oricărui necaz împreună. Te rog, spune-mi despre orice problemă ca s-o putem rezolva împreună. Voi fi mereu alături de tine. Iar dacă-ți pare că lumea s-a prăbușit, împreună o vom reconstrui. Te iubesc necondiționat, iar asta este pentru totdeauna.”

Când am citit adnotarea cărții „Nu tăcea!”, de Maryam Alieva, am știu că va fi o lectură deloc simplă, dar importantă.

Opt istorii povestite de șapte fete și un băiat. Opt istorii de viol. Opt istorii despre tăcere și trădare, a unor copii, fete, femei, băieți. Un lucru curios e că Alieva lasă și comentariile psihologilor la sfârșitul fiecărei mărturii.

Îmi e dificil să apreciez cartea din punctul de vedere al unei opere artistice, căci ceea ce e înșirat pe pagină e viața unui suflet făcut țăndări. Această antologie e plină de durere, disperare, neînțelegere. Aceste opt mărturisiri sunt doar un ecou abia perceput într-o cacofonie de urlete disperate, dar e important să le auzim, să dăm o mână de ajutor și să nu tăcem.

«Astăzi am fost mântuită.»
– Tata a făcut atac de cord. E-n viață, dar va fi o legumă.
«Acum pot exulta. Nu voi întoarce trecutul, nici sufletul nu-mi va fi recuperat, sau viața, dar acum totul va lua sfâșit.»

Abuzurile la care sunt supuși copiii în Caucaz din această carte reprezintă doar o mică parte a ororilor care se întâmplă zilnic în lume. Latura adevărată a cărții îți dă fiori și gânduri de „Nu e posibil… Cum așa?”. Iar victime pot fi și băieții, cărora li se implantează în fașă ideea că nu pot fi victime. Însă și ei, băieții, pot fi abuzați, iar presiunea asupra lor e și mai mare, iar stigmatul de paria e ireversibil. Din păcate, există doar un singur mod de a te feri de abuz – să nu se întâmple niciodată.

Agresorul ÎNTOTDEAUNA poartă vina celor întâmplate. O fustă scurtă, machiajul, purtarea, nimic nu scuză pornirile animalice ale agresorului. Și nimeni nu e protejat: nici fata care se întoarce acasă în noapte, nici copilul între pereții casei părintești. Istoriile în care fetele „puteau să stea în casă” și „să nu-i pășească pragul apartamentului” – chiar de-ar fi fetele alea în pielea goală, dar ar spune „NU!”, gata. Controlează-te și las-o!

Când ajungi la sfârșitul acestor mărturii, simți frică și greață. Simți frică de bărbați și de lucrurile urâte pe care ți le pot face. Trist, însă aceste istorii ne fac să fim alerte la soți, tați, fii, socri etc. Scriu lucruri groaznice, dar realiste. Conform statisticilor, fetele sunt supuse, începând cu vârsta de 4 ani, cel puțin o dată la hărțuire sexuală, uneori fără a-și da seama că sunt hărțuite. Sciu în cunoștință de cauză că frica și rușinea îți reduc cuvintele la tăcere, nu și gândurile, amintirile. Cât de important e să ai pe cineva căruia să-i poți destăinui cele întâmplate fără ca să fii acuzată că tu ești cea vinovată, de aceea e atât de important ca părinții să construiască o relație sănătoasă și deschisă cu copiii lor. Rolul de părinte nu se rezumă doar la haine și mâncare la timp. Nu. Necesită mult mai multă implicare și muncă, ce durează mai mult de 15 minute în care-ți cumperi o haină sau o oră cât îți ia cina.

Amina. Radmilla. Hadija. Naida. Fatima. Diana. Ahmed. Asia. Djenet – ei care stau în spatele acestor nume au avut curajul să dezgroape amintiri sângerânde, răni care nu se vor cicatriza niciodată. Aceste voci sper că vor avea ecou în părinții care încă pot să mai facă ceva, care pot crește NEvictime și NEagresori. Iubiți-vă copiii, acceptați-i, oferiți-le grijă și căldură; nu judecați victima, aceasta nu e vinovată pentru ce i s-a întâmplat; pedeapsa agresorilor e iminentă, ei trebuie să răspundă pentru faptele sale, fără excepții.

„Nu tăcea!” e una din acele cărți pe care le parcurgi cu greu, cu nod în gât, pe care vrei să o citească toți și să fie atenți la femeile din viața lor. Nu e ușor să fii femeie, dar e ușor să le desconsideri.

Titlu: NU TĂCEA!
Autor: Maryam Alieva
An apariție : 2020
Editura: ACT
Nr. Pagini: 120
Limba: Rusă
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3767

Alte recenzii de la Maryam Alieva:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Platon a fost redactor Booknation.ro și a scris 18 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Platon aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments