Deși la prima vedere pare o carte de proză scurtă, deci o colecție de mici istorioare fără legătură între ele, totuși realizezi spre finalul cărții că aceste scene sunt bine închegate între ele, fac parte din același context temporal, social și politic. În multe istorii revin în vizor aceleași personaje: oamenii de cultură, locuitorii din Flutura, Iulia, Colea, Galea, Mihail Ivanovici, etc.
Autorul scrie într-un mod sincer, fără perdea.
Ne prezintă pe noi ca popor, așa cum suntem, cu bune și rele. Cu violența în familie, cu alcoolismul, haimanalele de pe străzi, cu discrepanța socială adusă de interlopi plini de bani în antiteză cu viața mizeră a oamenilor de creație și sărăcia bătrânilor. Cred că unul dintre scopurile autorului a fost să contureze drama omului de creație, a intelectualului, în societatea noastră dezechilibrată și defectă.
Unele pasaje din carte sunt dure, altele amuzante; pe-alocuri te emoționează, iar uneori rămâi perplex. Însă, în definitiv par a fi observații sincere ale scriitorului, trecute prin minte și inimă, și apoi întinse pe hârtie. Și oare nu de aceasta avem noi nevoie?!
M-am plimbat alături de autor prin Chișinău, am vizitat monumentul lui Ștefan cel Mare, am trecut în revistă străzile Chișinăului, barul din costa Bibliotecii Naționale, cel de la Uniunea Scriitorilor, Kokos, etc.
Autorul a redat într-un mod realist instabilitatea polică din Moldova prin: greva foamei de la Ștefan cel Mare, protestele din Piața Marii Adunări Naționale, acolo unde o mare de oameni cerea întoarcerea milionului, lozincile strigate în stradă etc. Și toate acestea pe fundalul muzicii lui Hrușcă, Șeicaru, Vâsoțki, Nicu Țărnă.
Multe povestioare întristează. În “Pentru prima dată în viața mea” am redescoperit mizeria și sărăcia Moldovei, dar și tristețea sa. Dincolo de emoțiile de tristețe trezite de această lectură, am simțit și melancolie. Traseul din “Apa rece” m-a dus cu gândul la plimbările Chișinău-Glodeni pe care le aveam când eram studentă, parcurgeam și eu acele localități, cu gândul la apropierea de casa părintească.
Deși efectul surpriză este atins în multe povestioare, finalul lor nu oferă concluzii, cititorul este lăsat să-și facă propriile sinteze și constatări. Trebuie să menționez că după multe dintre ele am avut nevoie de timp pentru a digera cele citite. Nu este o carte a fi citită “la fuga”, precum un roman thriller, pauzele între istorii chiar sunt binevenite.
Recomand! Este un duș cu apă rece pe vreme de caniculă.
