Aveam de mult timp pe lista de TBR cartea „Spovedanie la Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran. Și în sfârșit anul acesta i-a venit rândul. Ca subiect legat de religie am mai citit ceva în genul „Spovedania unui preot ateu”. Dar volumul de față este cu mult diferit față de cartea lui Ion Aion.
Cartea „Spovedanie la Tanacu” este mai mult ca o investigație jurnalistică, cu detalii de toate părțile
Este obiectivă, nepărtinitoare, dar atât de sfâșietoare.
Este inspirată după cazul tragic al călugăriței Irina de la Mănăstirea Tanacu din Vaslui, care a decedat după așa zisa exorcizare practicată de preotul mănăstirii ajutat de câteva măicuțe din obște. Irina este o fată orfană care odată ce a împlinit vârsta de plecare din orfelinat se hotărăște să plece în Germania la muncă. Însă înainte de plecare, trece pe la fosta ei prietenă din orfelinat, care este acum măicuță la Mănăstirea Tanacu.
Și convinsă de aceasta, decide să se spovedească la preotul de acolo. Însă văzând că trebuie să spună tot tot la confesiune, inclusiv ce a făcut rău pe vremea când era la orfelinat, începe să își schimbe părerea. Nu mai este hotărâtă dacă să plece în Germania sau să devină și ea călugăriță, alături de buna ei prietenă. Începe să își dea seama că după canoanele bisericii, ea a păcătuit destul de grav și acum remușcările o ajung din urmă.
În cele din urmă, spovedania are loc și toată lumea se simte mai liniștită și mai împăcată la început. Dar Irina începe să aibă un comportament ciudat și nu se poartă deloc conform cu normele bisericești, cuviincioase. La început obștea se neliniștește privitor la starea ei mentală și fizică și o duce în cele din urmă la spital. Dar nici acolo medicii nu au prea mare grijă de ea și nici nu pomenesc despre schizofrenie ca diagnostic medical pe care l-ar pune cazului ei măicuțelor care au adus-o. În plus, le recomandă în cele din urmă să o ia cu ele înapoi la mănăstire, pentru a se liniști și reculege.
Cadrele medicale nu știu că împreună cu nepăsarea lor, neștiința monahilor va duce destinul Irinei într-un punct decisiv
La decesul ei. Ajunsă înapoi la lăcașul de cult, fata este mai întâi bine, apoi începe să o ia iar razna, să se comporte rău și să vorbească în dodii, speriind din nou pe toată lumea. În acest punct, preotul mănăstirii decide că un asemenea caz ar putea fi valorificat într-un proces de exorcizare, având câștig pe mai multe părți. Salvând un suflet chinuit de diavol și atrăgând astfel de pelerini mai mulți la Tanacu, în urma exorcizării reușite.
De aici lucrurile o iau mai mult decât razna, Irina nemaifiind tratată ca un om bolnav, ci ca un posedat de diavol, ca un animal. Tratamentele la care este supusă și privarea de mâncare și de apă sau de odihnă normală fiind total neomenești și ne ajutând cu nimic la vindecarea ei sufletească. Numai rugăciunile și metaniile sau închinăciunile obștii nu o vor salva cu nimic pe cea care de fapt nu este posedată de diavol, ci bolnavă în toată regula. Având de fapt mai multe afecțiuni netratate corespunzător.
Iar finalul care a dus nu doar la moartea fetei, ci și la privarea de libertate a preotului și a celor câteva maici ce au ajutat în tot acest timp, este sumbru și tragic. Dureros și șocant pentru toată lumea.
Eu personal nu am ținut cu vreo parte. Am considerat pe toată lumea vinovată în mod egal. Dar este trist și sfâșietor să știi că în zilele noastre nepăsarea și neștiința duc încă la asemenea situații îngrozitoare. În plus, după această carte s-a făcut și un film în regia lui Cristian Mungiu – După dealuri(2012).
Alte recenzii de la Tatiana Niculescu Bran:
