John Green este considerat „părintele genului Young-Adult” având în istoric multe cărți care s-au bucurat de un succes răsunător, precum „Sub Aceeași Stea”, „Căutând-o pe Alaska” sau „Orașe de Hârtie”. După aproape 5 ani de absență, acesta revine cu „Un Șir Infinit de Țestoase” ce din punctul meu de vedere nu aduce mari schimbări în scriitura sa, dar fiind o apariție nouă, publicul său a fost extrem de încântat să se reîntâlnească cu John Green.

„Un Șir Infinit de Țestoase” o aduce în prim plan pe Aza, o adolescentă de 16 ani, ce suferă de anxietate. Atunci când tatăl prietenei sale dispare, pornește în căutarea lui și aventura de care va avea parte ne va face să o înțelegem din ce în ce mai bine. Acțiunea nu este complexă, deși inițial am crezut că John va schimba puțin stilul și va încerca ceva polițist, dar nu a fost așa. În schimb, se concentrează foarte mult pe explicarea bolii pe care Aza o are și reușește să îi dea acea voce interioară, atât de necesară unei povești mature.

Apreciez la John Green modul simplu în care expune acțiunea, dar în același timp aș fi vrut ceva mai mult, deoarece potențial are. Reușește să dea viață unor personaje foarte inteligente, folosește un limbaj super elevat, însă la capitolul intrigă de fiecare dată consider că putea mai mult. Apreciez respectul pe care îl are față de publicul său, față de inteligența adolescenților și față de modul în care reușește să creioneze personalități deosebite, însă contextul în care sunt plasate acestea mai trebuie șlefuit.

Am încercat însă să mă concentrez pe Aza, pe situația sa și să admir modul în care descrie boala ce o afectează, aici autorul meritând toate laudele. Ajungi să cunoști personajul complet, să intri în mintea sa și să încerci să te pui în pielea acestuia, făcând un exercițiu foarte interesant de imaginație. Tenta de mister a fost lăsată pe locul secund, iar după ce termini rândurile cărții te vei gândi 99% la Aza și vei fi mai deschis asupra acestor subiecte delicate. Se vede că John s-a documentat foarte mult și a încercat să redea în cartea cât mai multe informații.

Fanii John Green, de abia aștept să aud părerea voastră 🙂

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia.ro

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ramona Alexandra PopescuRedactor Booknation.ro9 ani, 9 luni, 19 zile677 articolelocul 2/12Toate articoleleBlog

Mă numesc Ramona şi îmi place să citesc, considerându-l cel mai frumos mod de a mă relaxa. Iubesc să scriu recenzii mai ales la poveştile de dragoste şi cele poliţiste, exprimându-mi ideile atât pe site-ul Booknation.ro cât şi pe blogul meu. Cel mai mare vis este să ajung într-o zi să cunosc autorii pe care îi admir.Booknation.ro pentru mine a venit ca o portiţă neaşteptată spre o echipă fantastică, ce îmi susţine iniţiativele şi mă impulsionează să vin cu idei frumoase şi creative. Pe lângă acest lucru, aici pot să vorbesc cu o comunitate numeroasă, cu care am aceleaşi pasiuni și care îmi poate înțelege dragostea pentru citit.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted