LEAPȘA #2017

Este pentru prima dată când dau curs unei astfel de provocări și practic acum trag o linie la tot ce a însemnat 2017 pentru mine la capitolul ”Lectură”. Un an benefic, bogat și plin de experiențe ce se vor transforma în cele mai minunate amintiri ale trecutului. Așadar, urmând exemplul și „ordinul” preluat de la Reader’s Republic, începem:

  1. Câte cărți ai citit în 2017?

Conform Reading Challenge de pe Goodreads, în 2017 am citit 122 de cărți. Conform recenziilor postate pe blog, am un număr de 124. Adevărul se învârte însă pe la cifra 140.

2. Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?

Știu că în ochii voștri va părea o exagerare, însă am citit doar cărți bune în anul 2017, iar treapta mea de locul 1 este arhiplină. Acolo își are locul volumul Te văd! al Marinei Neagu, Diabolic a lui Theo Anghel, Abis și Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez, Doamna umbrelor al Mihaelei Strenc, Regina umbrelor și Moștenitoarea focului ale lui Sarah J. Maas, Ceasul fantasmelor a lui Oliviu Crâznic, Cinder de Marissa Meyer, Prin cenușă de visuri și Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești de O. G. Arion, Nu te împiedica de mine, te implor ! de Georgiana Vâju, Ephialte. Începutul unui coșmar de Cristinne C. C. … ați prins ideea, sper!

3. Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2017?

Cei ce-mi citesc recenziile probabil au observat faptul că sunt o împătimită a citatelor. Și fiindcă mi-au plăcut multe, o voi nominaliza doar pe prima descoperită, în prima zi a anului 2017, extrasă din Cinci copeici de Sarah Stricker ”Iubirea nu luptă cu mijloace cinstite. Îl amețește pe adversar. Îl păcălește că e de partea lui. Îl lasă să creadă că a triumfat. Dar arma cea mai parșivă dintre toate este speranța. Speranța e cea care te împiedică să te aperi. Care te face să nu te mai încrezi în propria rațiune. Care te face să lupţi în continuare, oricât de lipsită de nădejde ar fi situaţia.”

4. Care carte citită în 2017 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

New York. Pasiuni ascunse de Rodica Mijaiche. Am simțit că nu are substanță și își aleargă personajele printre sentimente ce nu apucă să-și găsească izvorul făuritor pentru a fi înțelese mai apoi. Mi-aș fi dorit evoluție de la un roman la altul. Dar, norocul tuturor: fiecare simțim în mod unic și percem diferit.

5. Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc.)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Anul ăsta am participat pentru prima dată la o lansare în cadrul unui târg de carte, numit Gaudeamus. Am nimerit doi în unul, cum s-ar zice. Am fost bulversată, extaziată și într-un final, mult prea emoționată pentru a putea îmbrățișa fiecare autor drag și pentru ”a sta la taclale” despre cărți și personaje preferate, dar și pentru a înregistra puținele lansări pe care am reușit să le prind prin goana mea în lumea cărților. Prea mare Raiul pentru micuța mea inimă. Și mi-a plăcut tot.

6. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2017?

Nu aș putea spune care este cel mai bun film văzut în 2017. Am trecut fulgerător peste ele fără a le și înregistra în memorie.

7. Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2017 pentru tine?

Fulgerător. A trecut ca gândul și ca vântul, nici nu am apucat să realizez că trece, fiindcă eram deja în 2018.

8. E vreun moment de anul acesta pe care nu vrei să-l uiţi?

Gaudeamus. Dacă ar fi după mine, aș derula fiecare moment, în fiecare zi. Acolo am descoperit persoane minunate, ființe puternice și de unde mi-am canalizat sentimentul că oricâtă neîncredere aș avea în forțele mele, rezultate bune tot apar.

9. Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2017?

În primul rând am ajuns să-mi cunosc autorii preferați și să simt de-aproape energia și forța pe care o adunam prin intermediul poveștilor citite. Apoi, am reușit să fac primii pași în visul de a ocupa pe viitor un post ca și bibliotecară. Și, într-un final: am ajuns la Gaudeamus!

10. Scrie o dorinţă pentru anul 2018.

Dorințele anticipate nu-s un atuu de-al meu. Obișnuiesc dacă nu să fiu spontană, cel puțin să-mi plasez dorința cu maxim o lună înainte. Ianuarie nu cuprinde nicio dorință în momentul actual. Iau fiecare zi așa cum vine, fără așteptări și neplănuită.

Predau ștafeta oricui dorește!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Iubim comentariile tale :)