Carmen Strungaru este biolog specializat în Etologie Umană și Animală. Pasionată încă din fragedă copilărie de manifestările lumii naturale, a urmat cursurile Facultății de Biologie din București și apoi, după „stagiul obligatoriu în producție” în Laboratorul de Biochimie al Spitalului Colentina de Boli Contagioase, actualul Spital Matei Balș (1976-1980), a activat ca cercetător la Laboratorul de Psihofarmacologie Experimentală al Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” (1980-1991), înainte să devină lector și apoi conferențiar la Departamentul de Anatomie, Fiziologie animală și Biofizică al Facultății de Biologie, Universitatea București (1991-2018).
Am citit Agutoki stând la căldurică, cu o cană de vin fiert lângă mine și cu gândul la vară. Cum ar putea să nu-mi zboare gândul la vară când am traversat Gibraltarul, m-am plimbat pe malul mediteranean al Africii și am dansat goală pușcă cu papuașii? Experiența lui Carmen Strungaru m-a îmbogățit sufletește și am profitat de ocazie pentru a mă plimba visând cu ochii deschiși prin locuri pe care și eu îmi doresc să le văd măcar o dată în viață. Știu că multe visuri rămân la stadiul de vis și transpunerea lor în realitate este de obicei împiedicată de un milion de factori și motive ce nu depind de noi, dar speranța moare întotdeauna ultima. Și din experiența mea, iar acum și din cea a autoarei, sunt convinsă că optimismul ajută și sprijină realizarea viselor.
Revenind la carte, experiența și poveștile lui Carmen au picat numai bine deoarece iarna, când pui ghetele în cui, tânjești după o plimbare în sânul naturii și chiar dacă a fost una virtuală mi-a prins foarte bine și aștept cu și mai multă nerăbdare primăvara ca să plec hai-hui pe coclauri. Accentul este pus pe prima expediție de cercetare de care s-a bucurat autoarea în anul 1995 în Papua Noua Guinee în colaborare cu o expediție nemțească, dar pe lângă aceste impresii de călătorie aflăm o mulțime de gânduri, speranțe, nemulțumiri, obstacole, temeri și amintiri din copilărie ale etologului și mamei, Carmen.
Carmen a fost pasionată de mică de lumea necuvântătoarelor și marele ei vis a fost să ajungă în Africa, să exploreze acest ținut sălbatic, să urmărească în zonele necivilizate comportamentul ființelor vii care îl populează. Culmea este că, deși Africa este, în comparație cu alte locuri, “la o aruncătură de băț”, soarta nu i-a favorizat această dorință, dar i-a dat șansa de a ajunge la capătul lumii și de a experimenta și practica ceea ce a învățat și a predat pe băncile facultății ani de zile: etologia.
Agutoki este un jurnal de călătorie (crezut pierdut, dar recuperat neașteptat) despre locurile prin care a ajuns, experiențele trăite și despre oamenii pe care i-a întalnit, cu multe momente bune și de neuitat, dar și cu momente mai puțin plăcute, cum e în viață de altfel. Pe lângă călătoriile întreprinse, Carmen asociază experiențele trăite ca etolog cu clipe din propria copilărie, cu sentimente, oameni și locuri care i-au rămas mereu aproape de suflet. Sunt multe lucruri interesante de aflat despre oamenii din Papua Noua Guinee, autoarea ne împărtășește multe informații despre comportamentul lor, despre ierarhia socială, despre stilul de viață, responsabilități, drepturi, educație, credințe, ideologii. Ne pune oarecum bazele binelui și răului, frumosului și urâtului în societatea primitivă papuașă. Ne vorbește despre climă, despre mâncare, despre arome, despre culoare, despre peisaje, dar mai ales despre oameni, despre viață, despre temperamentele și reacțiile lor în cele mai diverse situații.
Pentru Carmen libertatea înseamnă să fie stăpână pe propriul timp și fericirea o vede într-o perioadă de singurătate, liniște și pace pe malul oceanului printre copii și scoici, urmărind în zare coralii și aripioarele de delfino-rechin. Nu a găsit încă calea spre Africa ei dragă, dar niciodată să nu zici niciodată. Viața e plină de surprize și Carmen încă speră.
Agutoki, Carmen!
Alte recenzii de la Carmen Strungaru:
